Subiectul arenei de cinci stele care ar urma să fie construită pe locul fostului stadion Municipal a revenit în actualitate.
Astfel, deputatul PSD, Emil Niță, susține că proiectul nu a fost abandonat. Arena ar urma să coste 30 de milioane de euro şi să fie finanțată în principal cu bani de la Guvern. Prima dată s-a adus în discuție posibilitatea construirii unui astfel de stadion în anul 2008, însă ulterior acest proiect a fost abandonat. Noul stadion ar Braşovului ar urma să aibă aproape 25.000 de locuri, toate acoperite. "Este important ca actualii parlamentari de Braşov, de la absolut toate partidele, să susțină acest proiect. Pot să vă spun cu certitudine că această idee nu a fost abandonată. S-au făcut planuri şi studii de fezabilitate. Terenul e pregătit, mai trebuie să obținem finanțarea. Vom face presiuni asupra Guvernului să aibă ca prioritate pentru anul 2017 construirea acestei arene", a declarat deputatul PSD, Emil Niță.