Sari la conținut

Aparent dezinteresat de această funcţie Gonţea a tot zis el că n-ar vrea, că nu i-ar trebui, dar, dacă partidul şi poporul i-o cer, hai, ce să facă, va accepta doar pentru că este un fruntaş pedelist disciplinat.şi nu vrea să dea un rău exemplu. Acum, că a acceptat, şi când era aproape sigur că va fi şi numit, hooop! la loc comanda!

Cică şansele i s-au diminuat brusc, pentru că nu este funcţionar public. Eheee! Numai că unii cârcotesc că adevăratul motiv pentru care Ion Gonţea  nu are „cheie” la biroul de prefect ar fi legat  mai mult de nişte dosare penale, mânăreli, şmenuri şi alte „brizbrizuri” de genul acesta, acumulate de-a lungul activităţii sale politice şi administrative.

Şi, poate că nici ce zic alţi cârcotaşi, care împrăştie prin urbe zovnul că viitorul prefect va fi fostul prefect Danu, care tace şi sapă, nu e departe de adevăr.

Pe de altă parte nici PSD-ul nu stă degeaba şi-l împinge în faţă pe Emil Niţă, actualul prefect, care, mai zilele trecute, a dat de înţeles că e bine văzut la Bucureşti, chiar şi la Cotroceni, unde a fost invitat la manifestările omagiale dedicate Zilei Unirii. Şi s-a şi dus!

Comentarii

Ultimă oră