Sari la conținut

Radu Chivărean, director Colegiul Național “Iohannes Honterus” din Brașov, la Mix Actual

radu-chivarean-director-colegiul-national-iohannes-honterus-din-brasov-la-mix-actual

Liceul multicentenar- 1541 este anul nașterii sale, ca liceu, pentru că școală era cu mult înainte! - așezat în umbra Bisericii Negre și a statuii lui Iohannes Honterus, este astăzi Colegiul Național ce poartă mândru numele marelui umanist. Asta însă după ce, mai bine de 300 de ani, s-a numit simplu: Liceul Săsesc. Un focar de cultură pentru Transilvania și pentru Europa altor vremuri, născut în Krondstadt- Orașul Coroanei.


Clădirile în care ființează astăzi colegiul sunt foste clădiri mânăstirești, pentru că primele clădiri ale școlii au ars demult. A fost o vreme în care Liceul Honterus funcționa în clădirea veche a Maternității- acolo învățau băieții- și în clădirea care adăpostește azi Facultatea de Silvicultură- în care învățau fetele. Primul manual din țara noastră, Honterus l-a făcut. Și prima bibliotecă. Iar prima piesă de teatru din țară s-a jucat tot la Liceul Honterus. O piesă după Shakespeare.


Tot la vremea lui Honterus apăreau pe la noi și primul regulament școlar- extrem de aspru!- dar și prima emblemă. Putini brașoveni de astăzi știu istoria locului și, din păcate, puțini honteriști de astăzi, ori chiar profesorii lor.


Provocările prezentului sunt și ele uriașe. Cel mai mare liceu din Brașov- 1300 de elevi, de la clasa pregătitoare până la bacalaureat- are abia acum semnat contractul care va permite Primăriei Brașov să investească în clădirile vechi de sute de ani- proprietate a Bisericii Negre- pentru ca și liceul pe care se bat în fiecare an atâția copii să ajungă la standardele timpului. Profesori vorbitori de limba germană nu sunt la toate materiile, pentru că tinerii care cunosc limba sunt atrași de slujbe mai bine remunerate. Aerul sever, nemțesc, de altădată, a fost inundat de un spirit liber, nonconformist, care bântuie generațiile de azi și dă de furcă dascălilor. Și totuși, directorul Radu Chivărean, român sadea, dar crescut la școala nemțească, nu dă înapoi. E mândru de echipa lui și de rezultatele elevilor. Responsabil cu prezentul, Radu Chivărean crede că tot ce înseamnă Honterus obligă : “la trecutu-i mare, mare viitor!”.


Sărbătoarea liceului, Honterus Fest era cândva sărbătoarea Brașovului. Un liceu de 500 de ani, care a dat Brașovului și lumii atâtea generații de oameni luminați, obligă. Honterus ne obligă!


Radu Chivărean, director Colegiul Național “Iohannes Honterus” din Brașov, la Mix Actual.

Emisiunea aici:


<iframe width="1583" height="563" src="https://www.youtube.com/embed/CIzaa--vc6A" frameborder="0" allow="accelerometer; autoplay; clipboard-write; encrypted-media; gyroscope; picture-in-picture" allowfullscreen></iframe>

Comentarii

Ultimă oră