La acest final de săptămână Braşovul este punctul central pentru motorsportul românesc. Pe 26 şi 27 martie se va desfășura ediţia aniversară, cea cu numărul 50 din cadrul Raliului Braşovului şi cuprinde 8 probe speciale care includ celebrele Babarunca şi Cheia, precum şi Poiana, atât în urcare, cât şi la vale.
Ediția, cu numărul 50, se încheie in 27 martie. Prima ediţie a competiţiei organizată de braşoveni a fost înscrisă în chiar ediţia inaugurală a campionatului naţional, cea din 1969.
Competiţia s-a numit “Raliul Narciselor”, numele a fost „împrumutat“ de la acum celebra poiană din județ, iar startul s-ar fi dat, potrivit cronicilor, de la Cabana Sâmbăta, de lângă Făgăraș, unde au fost cazați sportivii și staff-ul echipelor.
De-a lungul timpului, competiția s-a numit ”Raliul Zapezii”, ”Raliul Brasovului” și ”Tess Rally Brasov”. Indiferent de numele pe care l-a avut, întotdeauna a fost una dintre cele mai spectaculoase și pline de surprize etape ale Campionatului Național.