Sari la conținut
rasnovul-fara-73-milioane-de-lei-in-2018

Dacă la o estimare iniţială, edilii din Râşnov se aşteptau ca în urma „revoluţiei fiscale”, bugetul oraşului să fie mai sărac cu maxim 3 milioane de lei, în momentul în care au pregătit forma finală a bugetului au constatat că „minusul” este mult mai mare.

Mai exact, joi, 15 februarie, primarul Râșnovului, Liviu Butnariu a afirmat că din cote defalcate din impozitul pe venit, orașul a pierdut peste 5.9 milioane de lei.

De asemenea, la capitolul sume defalcate din TVA pentru echilibrarea bugetelor locale, anul acesta Râşnovul a primit zero lei, deși în 2017 a beneficiat de peste 1.4 milioane de lei.

Practic, reprezentantul Primăriei Râşnov a precizat că oraşul are, anul acesta, un buget total de circa 64.5 milioane de lei și o pierdere de aproximativ 7,3 milioane.

Liviu Butnariu a explicat că minusul este acoperit, în mare parte, din creşterea veniturilor proprii ale primăriei de anul trecut.

De asemenea, edilul a precizat că deşi la sfârşitul anului trecut, printr-o hotărâre de Consiliu Local, s-a stabilit că întreg excedentul bugetar va fi folosit în 2018 doar pentru secţiunea de dezvoltare (pentru investiţii), s-au luat din acest excedent 3 milioane de lei, pentru a acoperi cheltuielile de funcţionare.

Potrivit primarului, în 2017, excedentul bugetar al Râşnovului a fost de 5.6 milioane de lei.

Comentarii

Ultimă oră