Clădirea veche a Maternităţii Braşov a fost revendicată, încă de la începutul anului 2008, de către Biserica Evanghelică. După mai multe runde de negocieri între Consiliul Judeţean, care administrează unitatea sanitară, şi biserică, aceasta a luat decizia să facă o ofertă de vânzare. Conform evaluărilor făcute în 2010 s-a ajuns la un preţ total de 3,38 milioane de euro, respectiv pentru corpul de clădire stabilindu-se o valoare de piaţă de 1,67 milioane de euro, iar pentru teren, o valoare de 1,71 milioane de euro. Pe 17 iunie 2013, s-sa încheiat contractul de vânzare-cumpărare, iar prețul în lei, la un curs leu – euro de 4,459 lei în respectiva zi, a fost de 15.049.950,14 lei, scrie bizbrasov.ro. Astfel, din 2014 și până în 2022, CJ Brașov va trebui să achite o rată anuală de 1.677.216,68 lei, în fiecare an la data de 1 iunie.