Comercianţii de brazi din Piaţa Astra au primit în această dimineaţă o vizită neaşteptată. Poliţişti, jandarmi şi angajaţi ai Ocolului Silvic au organizat o razie pentru a-i verifica pe vânzătorii de pomi de Crăciun. Potrivit legii fiecare brad trebuie să fie însoţit de un însemn special. Autorităţile au depistat doi comercianţi care vindeau brazi fără aceste însemne şi i-au amendat pe fiecare cu câte 5000 de lei. În urma acţiunii de azi au fost confiscaţi 20 de brazi. Verificările la brazi vor continua în perioada următoare. Poliţiştii îi atenţionează pe transportatorii de pomi de Crăciun că trebuie să aibă documente de transport. În caz contrar riscă şi ei amenzi. (A.V.)