Tarifele de închiriere pentru bazelor sportive din municipiul Braşov sunt mult prea ridicate. Cel puţin asta susţine consilierul local PSD, Răzvan Popa. Acesta a dat şi două exemple şi a făcut referire la stadioanele Metrom şi Carpaţi, care pot fi închiriate contra sumei de 500 de lei pe oră. Răzvan Popa va propune în Consiliul Local o iniţiativă prin care va solicita diminuarea tarifelor la închirierea bazelor cu mai mult de 50%. Consilierul local PSD susţine că a apelat la acest demers după ce a primit mai multe sesizări din parte asociaţiilor sportive care nu-şi permit să desfăşoare activităţi în incinta bazelor sportive administrate de municipalitate. „Nu mi se pare normal ca bazele sportive ale Primăriei Braşov să fie de până la cinci ori mai scumpe decât bazele sportive din oraşe precum Timişoara, Arad, Mureş sau Bacău. Părinţii se plâng că nu-şi mai pot permite să susţină financiar activitatea sportivă a copiilor. Trebuie să facem ceva pentru a facilita accesul sportivilor în incinta bazelor care aparţin municipalităţii”, a menţionat Răzvan Popa.