Sari la conținut

Cumpărat în 2006 pentru 19 milioane de euro, centrul comercial Macromall Braşov a ajuns să valoreze în prezent 2,5 milioane de euro. Potrivit unui raport al fondului de investiţii Carpathian, listat la Bursa de la Londra, centrul comercial braşovean a fost reevaluat recent la o sumă care reprezintă sub 15% din preţul de achiziţie.
Macromall are o suprafaţă închiriabilă de peste 7.700 de metri pătraţi.

Fondul de investiţii Carpathian mai deţine două terenuri, la Satu Mare, evaluat la 2,1 milioane de euro şi Baia Mare, a cărui valoare era la finele lunii iunie de 3 milioane de euro. Pe ambele terenuri fondul intenţiona să dezvolte centre comerciale prin firma Atrium Center. „Macromall Centre şi terenurile din Satu Mare şi Baia Mare sunt în diverse stadii ale procesului de vânzare. Macromall continuă să se confrunte cu o rată de neocupare ridicată, de 30% şi cu un grad scăzut de colectare a chiriilor, de 77%. Pentru terenul din Satu-Mare primim oferte de achiziţie şi ne aşteptăm ca până la sfârşitul anului să îl vindem", se arată în raportul citat.

Comentarii

Ultimă oră