Consiliul Judeţean Braşov a impus noi reguli pentru circulaţia maşinilor de mare tonaj, pe drumul judeţean Şercaia-Hoghiz, pentru că principalul beneficiar al acestei şosele îşi transportă cimentul cu autocamioane de 60 de tone. Astfel, în zonă vor circula doar maşinile care au până în 7,5 tone. Decizia a fost luată din cauză că şoseaua a devenit aproape impracticabilă, dar mai ales pentru că oamenii se plâng de faptul că locuinţele lor au de suferit din pricină că maşinile grele trec pe lângă casele lor.
Preşedintele Consiliului Judetean Braşov, Aristotel Căncescu, consideră că acum este cazul ca fabrica de ciment să se implice cu sume importante, alături de ministerul Elenei Udrea, pentru ca drumul să fie reconstruit din fundaţie. Cifrele din Ziarul Financiar, care arată că fabrica de ciment de la Hoghiz are beneficii uriaşe, l-au făcut pe preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Aristotel Căncescu să ceară conducerii societăţii să plătească pentru stricăciunile pe care maşinile de mare tonaj le aduce drumului. „La un beneficiu de 64 de milioane de euro/an, în 10 ani vorbim de 640 de euro, nişte beneficii imense pe de-o parte, pe de altă parte fac presiuni ca aceste drumuri să se repare din banii CJ, deşi ei îl distrug. Ei vor trebui să îşi reducă din beneficiile lor, ori să-şi facă o cale ferată din aceste beneficii pentru transport, ori să participe şi ei alături de Guvernul României. Tot ce am făcut noi sunt nişte reparaţii de miliarde de lei, dar aceste drumuri trebuie refăcute de la fundaţie”, a declarat Aristotel Căncescu, preşedintele CJ Braşov.
Şeful administraţiei judeţene spune că instituţia sa ar putea chiar bloca drumul de acces pentru maşinile de la fabrica de ciment. „Deşi puteam să fac acest lucru, nu vreau să blochez circulaţia pentru că sunt acolo circa 500 de angajati, oameni care îşi câştigă o pâine”, a mai spus Aristotel Căncescu, preşedintele CJ Braşov. În plus banii pe care Elena Udrea i-a dat pentru acest drum sunt doar praf în ochi, pentru că nu ajung pentru repararea lui. Conducerea fabricii de ciment nu a putut fi contactată pentru un punct de vedere.