Cu ocazia comemorării a 24 de ani de la Revoluția din 1989, peste 150 de tineri liberali au participat joi 19 decembrie 2013 la dezbaterea intitulată “Revoluția văzută de pe baricade” care l-a avut ca invitat special pe fostul prim-ministru al României, deputatul PNL de Brașov Petre Roman. Evenimentul de la Biblioteca Județeană Brașov s-a transformat într-o lecție vie de istorie, unde încărcătura momentului și-a făcut pe deplin simțită prezența.
“În fiecare an, în apropierea comemorării Revoluției, simt o strangere de inimă. Ma gândesc la cei care și-au pierdut viața în decembrie ’89, la rudele lor și la cei care cu ajutorul lui Dumnezeu, am reușit să rămânem în viață. După ce baricada a fost dărâmată, nu mai aveam multe speranțe că vom reuși să îndepărtăm dictatura lui Ceaușescu. Dar în mai puțin de 15 ore, printr-o voință populară extraordinară a sutelor de mii de români ieșiți în stradă, comunismul avea să fie abolit în România. A fost un sentiment nemaipomenit că după multe decenii de suferință poporul român și-a câștigat libertatea de care avea nevoie ” și-a început fostul premier discursul.
Președintele Consiliului Județean Brașov, Aristotel Căncescu, a povestit că în momentul în care evenimentele au început să se precipite, era în tura de noapte ofițer de serviciu la IAR Ghimbav. ,,Am primit un telefon de la responsabilul securității pentru uzina noastră prin care ni se solicitase să ducem televizoare în secții pentru ca muncitorii să urmărească discursul lui Ceaușescu care se întorsese dintr-o vizită de lucru din Iran. Deși se aștepta o reacție pozitivă a acesora, la discurs nemulțumirile muncitorilor au început să prindă glas și în scurt timp tensiunile au început să ia amploare.”
La dezbatere au mai luat parte și Vasile Iacob - secretarul general al Asociației Revoluționarilor de la ICA Ghimbav, prima platformă industrială care s-a alăturat revoltelor si Claudiu Cornea – consilier județean și secretarul general al PNL Brașov, fiul liderului revolutionarilor de la Uzina ,,6 Martie” din Zărnești și senatorul liberal Sebastian Grapă.
“Generația noastră nu trebuie să uite modul în care am reușit să ne caștigăm libertatea acum 24 de ani. Dezideratele pentru care s-au jertfit mii de români trebuiesc împlinite de către noi, cei care avem puterea să creăm acea Românie de care să fim cu toții mândri ”, a declarat Vlad Mocan, președintele organizației Municipale a TNL Brașov.
“Indiferent de toate polemicile generate de Revoluția română, în special despre cât de manipulată sau regizată a fost revolta oamenilor în ’89, rezultatul este cert: românii dupa 1989 au devenit liberi. Desigur, încă mai învățăm ce trebuie să facem cu aceasta libertate. Am convingerea că generația mea va aduce României îndeplinirea visului. Vom continua în fiecare an comemorăm Revoluția română în semn de respect pentru curajul părintilor noștri și pentru a nu uita că libertatea este mai presus de orice. Nu vom uita niciodată, pentru că poporul care iși uită trecutul este condamnat să-l repete”, a declarat Geman Marian – vicepreședinte TNL Brașov.
Evenimentul s-a încheiat cu un moment de reculegere închinat eroilor Revoluției din Decembrie 1989.