Sari la conținut

Rezultate frumoase pentru braşoveni la concursul internaţional Santa Claus Cup

Patru sportivi de la LPS Braşov au participat la concursul internaţional  de patinaj artistic „Santa Claus Cup”, desfăşurat la Budapesta. La  categoria novice, patinatorul braşovean Flavius Luca a ocupat prima  poziţie a clasamentului. La aceaşi categorie Gabriel Coconu a încheiat  competiţia pe locul cinci. Tot la novice, dar la fete, Diana Mânzăţeanu a  ocupat poziţia a 17-a din 28 de concurente. Braşoveanca Denisa Sandu,  campioană naţională de seniori, a ocupat locul opt din 20 de concurente  în întrecerea junioarelor la „Santa Claus Cup”.

„Ne-am prezentat  acceptabil. Se putea mai bine, dar noi am plecat miercuri de la Braşov,  am ajuns la Budapesta noaptea târziu iar a doua zi dimineaţă am intrat  în concurs. Nu am avut niciun antrenament şi sportivii nu au avut cum să  se acomodeze cu patinoarul şi cu gheaţa de la Budapesta. Aceşti factori  au influenţat evoluţiile patinatorilor braşoveni”, ne-a declarat Olga  Nagy, antrenoare LPS Braşov. Denisa Sandu, care face parte din lotul  FOTE 2013, va participa în perioada 14-18 decembrie la o competiţie  internaţională la Istanbul. Ea se pregăteşte pentru Campionatul Mondial  de Juniori ce se va desfăşura în perioada 27 februarie – 4 martie la  Minsk, în Belarus. (R.T.)

Comentarii

Ultimă oră