Salvamontiştii bistriţeni avertizează că, în Munţii Rodnei, Călimani şi Ţibleş este risc ridicat de avalanşă, motiv pentru care turiştii sunt sfătuiţi să nu urce pe creste. Duminică, la Valea Blaznei, în Munţii Rodnei, s-a produs deja o avalanşă, scrie Mediafax. "A nins foarte mult la munte şi e risc mare de avalanşă. Acesta este de gradul patru pe o scară de la unu la cinci, dar sunt zone în care riscul este de gradul cinci. Atât în Munţii Rodnei, cât şi în Călimani sau Ţibleş, s-a depus un strat consistent de zăpadă peste un altul şi riscă să pornească în orice moment la vale. Turiştii dornici să plece la munte sunt avertizaţi să nu se aventureze pe crestele acestor munţi încă cel puţin o săptămână de acum înainte. Unii turişti au vrut să urce, duminică, de la Valea Blaznei spre Vârful Roşu, dar nu au putut din cauza zăpezii mari şi a viscolului. În Bistriţa-Năsăud ninge fără încetare începând de duminică dimineaţă, la Valea Mare stratul măsurând la prânz peste 40 de centimetri. (A.M.)