SUFLETE RĂVĂŞITE
Ca în fiecare dimineaţă,mă trezesc pe la şapte;dau perdelele la o parte şi deschid larg fereastra.Azi mă izbeşte în faţă aerul umed,înnecăcios al unei dimineţi de toamnă.26 octombrie.Ce poţi să faci pe o asemenea vreme?Cafeaua îşi împrăştie aroma tare în cameră;pe marginea scrumierei fumegă obosită o ţigară.N-am decât două alternative:rămân în casă şi mă cufund în melancolie sau plec aiurea pe străzi ca să pierd timpul.E prea devreme,totuşi pentru ieşit din casă! -Toamnă nesuferită-bodogăn singur-măcar să nu fie aşa de umedă ! Ascult buletinul de ştiri,apoi rubrica meteorologică:va ploua ! -Mare scofală ! Cine nu ştie că în octombrie plouă ? Nimic nu-mi place,nimic nu-mi convine.Mai precis, sunt cu fundul în sus.
-Hai,repede,îmbrăcarea şi la drum ! S-a făcut opt şi jumătate iar începând de pe la ora nouă,toată lumea se mişcă mai cu spor.Câteva raze anemice de soare încearcă în zadar să rupă cenuşiul cerului şi dau un aer şi mai trist momentului.Între timp,ceaţa subţire se mai sparge. -Cheile,banii uşa ; gata !; am plecat ! Poarta cade grea din urmă.Vreau să merg încet ca la plimbare dar pasul se grăbeşte fără voie. -Unde mă grăbesc ? N-am nici o trebă anume dar merg în continuare repejor şi ca după un itinerar dinainte stabilit.Ceva mă împinge înainte.Bulevardul îşi prezintă ca de obicei viaţa lui trepidantă şi lipsită de sens.Unii vin,alţii se duc;se salută,se schimbă câteva cuvinte fugare şi totul se rostogoleşte mai departe, Un colţ,două,o lungime de stradă ăncărcată cu vitrine,negustori cu mătura în mână în faţa prăvăliilor.Forme,culori,glasuri.Mergând aşa,mă gândesc să trec pe la nişte librării să văd ce mai e nou şi cotesc strâns la dreapta.
La câţiva paşi de la colţul străzii,mă întâmpină în uşa Anticariatului unde obişnuiesc să merg mereu,negistorul : -Hei,bună dimineaţa coane\'.Da\' unde,unde aşa devreme ? Vederea lui îmi dă o stare de bine.Ne cunoaştem de multă vreme şi de fiecare dată când ne întâlnim e o reală plăcere să stau de vorbă cu el.Bătrânel,cu bărbuţă mmică,albă,perfect îngrijită,cu ochelari groşi şi bine prinşi ăn ramele negre,rotunde,este omul potrivit la locul potrivit.Degetele sale uscăţive mi-au deschis de nenumărate ori cărţi al căror conţinut mi-a marcat existenţa. -Bună dimineaţa,iaca am plecat din casă de plictiseală şi tocmai mă gândeam să vbvăd ce mai e nou. -Apoi cu vreme asta...ştii ? Dintr-o dată tomul vocii sale devine misterios.Ochii îi sclipesc după lentilele groase. -Ştii ? Tocmai şi-a scos madam S. Biblioteca la vânzare.Cred că ar trebui să intri să vezi câte ceva ! Îşi freacă mâinile nervos,apoi îşi aşează bine pe corpul firav jecheţica din lână cafenie şi tuşeşte sec cu înţeles. -Gata nea\'Antzoane;ia să vedem ce ai mata aici?! Spun asta şi întind mâna spre uşa veche din lemn crăpat de vreme,cu geam din sticlă verzuie şi clanţa de bronz. El se trage politicos mai la o parte parcă să-mi facă loc. Înăuntru mă întâmpină parfumul dulce –prăfuit al cărţlor vechi adormite pe rafturi.Mai la o parte, o stivă de cărţi încă nearanjate se odihnesc la picioarele unui fotoliu vechi căptuşit cu catifea muştar. -Stai,stai şi te uită poate,cine ştie ? Apoi,ca din întâmplare zice: -O cafeluţă ? Ceva ?; că tot n-ai alta de făcut. Îmi place ideea şi aprob.Anton pune pe uşă tăbliţa cu ÎNCHIS şi pleacă spre fundul prăvăliei să pregătească o cafea aşa cum numai el ştie. Îmi scor pardesiul şi-l atârn de clanţa uşii de la intrare.Îmi frec mâinile să le ususc şi să le încălzesc şi mă aşez pe fotoliu.Alături e o măsuţă rotundă cu o broderie superbă pe ea ; de cealaltă parte a mesei,încă un fotoşiu ca şi primul.Rafturile pline cu cărţi se întind până la capătul din spate pe o distanţă cam de patru metri.Acolo,după o draperie grea de pluş ros de timp de culoarea tutunului,Annton oficiază ritualul cafelei.Se aude sfârâit,clinchet,în fine vine un miros extraordinar.. -Ia să vedem-zice gândul Mă uit la stiva de cărţi;sunt peste doouă sute.Fel de fel.Romane,filizofie,călătorii,zodiace,cine să le mai ştie?Iau una la întâmplare.Ce-am nimerit ?Un Homer editat în 1920.Deschid cartea şi nici nu apuc să citesc bine denicaţia că apare Anton cu o tavă pe care aburesc două ceşti pline cu cafea.Afară s-a hotărât să plouă.Anton pune tava pe măsuţă şi mă îndeamnă: -Hai,ia vezi,am mai ţinut aşa, pentru situaţii alese , câteva linguriţe de cafea bună. Ridic cu evlavie ceaşca aceea care,în sine e o operă de artă.Nu mă mai satur apreciind calitatea lucrăturii,modelul,firul discret de argint strecurat printre flori şi frunze.
Las cartea deschisă cu faţa în jos peste teanc.În acel moment,privirea îmi fuge înspre baza grămezii unde descoperă ceva de un format mare,impunător. Anton zice: -A venit ieri la mine cu nepoat\'sa şi le-a adus.Le-am luat la grămadă.A venit tânăra s-o ia în Franţa la ei că nu mai are pe nimeni. -A vândut casa ? -Da ,i noul proprietar o vrea goală. -Le-ai luat ieftin ? -Am dat cât a cerut.O ştiu de-o viaţă.Ştii,ea a fost mereu singură şi eu...la fel... şi... Anton se îmbujorează câteva clipe. -Chiar aşa,îmi amintesc că era mereu singură. Iau una după alta câte o înghiţitură de cafea.E mai bună decât cea de acasă.Las ceaşca pe măsuţă cu grijă şi oftez;apoi zicv: -Ia să vedem ce-i aici !? Mă aplec pe o parte spre cărţile acelea mari şi groase,dar nu ajung la ele decât cu vârful degetelor. -Ei,se lasă greu... -Cred că te aşteaptă -zice Anton de parcă ar şti ceva dar ţine secret. Mă ridic şi mă duc la stiva de cărţi cu hotărâre fermă de a scoate la iveală volimele acelea.Încep să degajez cât pot ceea ce se află deasupra lor.Secundele trec şi pe măsură ce mă apropii începe să mă macine curiozitatea. În fine,trag cu putere de marginea uneia dintre ele.E un atlas geografic vechi,rupt,jumulit.Coperţile cartonate au fost cândva frumos legate în piele scumpă,cafenie.Au rămas doar petice.Pe prima pagină,o dedicaţie cu o scriitură frumoasă,cursivă şi o semnătură. Îl închid şi îl deschid de câteva ori . -Pare din secolul trecut. Vizibil bucuros de interesul pe care îl arăt,Anton zice : -Cred că după legătură e de prin 1900. -Le-ai cercetat şi dumneata,nea\' Antoane ? Căzut pe gânduri,acesta răspunde melancolic : -Da.. ,le-am văzut de prima dată,sunt trei. -Hai,nu spune ! -Da.Sunt trei ;poate că unul dintre ele să fi lunecat mai în spate. Mai deschid o dată atlasul.La începput nu observasem mapele plic de pe interioarul coperţilor. O deschid pe cea din faţă cu speranţa că voi găsi acolo nişte hărţi vechi pe care să le înrămez pentru frumuseţea lucrăturii lor. Deja luasem hotărârea de a cumpăra cele trei tomuri ;cât putea cere pe ele? Eram un om cu destui bani ca să nu mă gândesc serios la preţ.Bunacuviinţă mă obliga oricum să cumpăr ceva odată ce am trecut pragul magazinului şi am fost primit ca un oaspete şi un prieten vechi.De ce nu aceste cărţi? Surpriză ! În loc de hărţi,din plic ies la iveală mai multe file scrise cu măna;mai caut şi mai găsesc.Găsesc ţi în mapa din spate.Răscolesc repede după altele din celelalte volume.Alte file ! Multe,multe de tot ;cât încăpuseră bine înghesuite . Le privesc.Sunt scrise în limba germană veche,în alfabetul gotic cursiv.Cred că aparţineau celuui care făcuse dedicaţia.Citesc.Sunt foi ale unui jurnal. Le pun frumos la loc,fiecare fascicol la locul său. -Eu...iau atlasele astea ! Ochii întreabă iscoditori :Cât? Anton mă priveşte;o lacrimă căt o boabă de piper îi joacă în colţul ochiului : -Altceva pe bani ; astea de la mine. Nu-mi vine să cred.Mă zăpăceşte întreaga poveste.Insist : -Totuşi...!? -Nu,te rog ia altceva cu ele dacă chiar vrei să laşi un ban. Mă uit în jur,parcă nu mai văd nimic.Aleg la întâmplare nişte cărţi de colecţie ca să valoreze ceva. Scot banii şi plătesc.Mulţumesc pentru tot cu căldură şi dragoste.Când ridic tomurile în braţe, îl văd pe Anton fericit.Parcă ar fi fost copiii lui.Le împachetăm,le protejăm de ploaia de afară şi le ascund sub pardesiu. -Salut,nea\'Antoane,să ne vedem cu bine ! -Salutare ! Uşa se îînchide în urma mea şi tăbliţa \" INCHIS \" rămâne la locul ei.
Mă grăbesc spre casă cu comoara în braţe să văd ce conţin acele cărţi. Ajung,deschid poarta,străbat aleea,urc scările şi intru în casă.Cu toate că e doar amiază,afară e întunecat.Aprind lumina ş mă aşez la birou să citesc. Am citit totul,cam două sute de pagini,de două-trei ori.În primul rând dedicaţia mă punea în dificultate.Scria:\" Prietenului meu Anatol \"; fără dată,fără alte adaosuri şi părea să fie un scris de femeie. M-am luat cu treburile şi am uitat pentru o vreme de atlase şi de jurnalul din ele. După vreo săptămână,paşii m-au dus din nou pe la Anticariat.Căutam o altă carte veche.Era închis.Obloanele erau trase până jos şi n-au mai fost ridicate până în ziua de azi. N-aveam pe cine să întreb despre Anton.Madam S. Plecase şi ae între timp. Rămăsesem singur cu enigma acestor file de jurnal pe care,cu nerăbdare,încercam din nou să le ordonez cumva.La o lectură rapidă păreau disparate,răvăşite.Parcă se umblase printre ele în căutare de ceva şi fuseseră amestecate.Cel care căutase ceva în textele acelea cu siguranţă nu găsise.Cine ştie ?Nu conţineau date relevante despre o anumită încadrare în timp dar,dată fiind epoca editării atlaselor,se putea deduce cu aproximaţie perioada de început a secolului XX. M-am hotărât să le recitesc cu răbdare şi să le aşez într-o ordine logică.Poate nu întâmplător ajunseseră la mine.Singurul lucru clar era că autirul lor a fost u bărbat care nu mai avea pe nimeni.După limba în care erau scrise era un intelectual şi aparţinea în mod sigur culturii europene. După câteva pagini cu conţinut confuz legat de dispariţia unor rude apropiate sau părinţi,autorul alunecă în liste de lucruri ce par necesare pregătirii unei expediţii. Le-am citit.Ideea refacerii itinerarului acestei expediţii reale sau imaginare,cum o fi fost ea ,începuse să mă fascineze.Textul lăsa impresia că expediţia fusese ceva real care se desfăşurase pe parcursul a cel puţin trei ani.Patru bărbaţi din care unul era numit constant şi enigmatic \" profesorul \"plecaseră într-o călătorie de câteva luni în Siberia. Nici măcar nu ştiu dacă era o călătorie de dragul călătoriei sau una cu un scop ştiinţific. Un singur om m-ar fi putut ajuta în dezlegarea acestei enigme şi acele nu mai era ; acel Anatol din jurnal ;poate posesorul jurnalului,poate iniţiatorul proiectului. Mă gândesc de ceva timp la personajul enigmatic despre care ştiu doar că are un scris frumos,impecabil şi de o gramatică ce vădeşte o cultură deosebită. Lunile trec şi într-o dimineaţă mă trezesc primăvara. Între timp alte şi alte lucrări,obligaţii,felii obişnuite de viaţă s-au derulat fără încetare . Jurnalul îngălbenit doarme neatins pe colţul biroului.Din teancul de file aşezate îngrijit una peste alta,una scoate spre exterior un colţ ca din întâmplare . Îl împing uşor cu vârful degetului.Colţul se îndoaie puţin dar rămâne pe loc.Aşa deci ! Nu-i nimic ! Am să-l aşez.Ridic binişor restul foilor şi încep să-l îndrept.Între timp ochii îmi cad pe câteva cuvinte scrise parcă de o altă mână....\"dinspre Baikal vine iarna şi sunt încă departe de a putea pleca din tabără.Max şi Dean sunt foarte bolnavi...\". Parcă la celelalte lecturi nu sesizasem nici diferenţele de scris şi nici tensiunea din spatele cuvintelor.Deci omul care scria aceste cuvinte trecea printr-o încercare grea şi fiind singurul care lipsea din lista numelor,era în mod sigur Anatol.
Aşadar Anatol plecase într-o călătorie nebunească pentru acel timp,însoţit de alţi trei bărbaţi dintre care doi probabil englezi şi un al patrulea numit \" profesorul \". O rază de soare se joacă pe teancul de hârtii şi pe mâinile mele.Firişoare infime de praf dansează în aerul călduţ.Din pagină se ridică uşor o siluetă subţire ca de fum.Încet,încet se conturează trăsăturile mari : trupul subţirel , hainele cenuşii care îl acoperă , bocancii mari , murdari . Capul acoperit cu păr bălai,răvăşit şi umed se remarcă prin trăsături fine , delicate . Ochii verzi , sclipitori , marchează o zonă de lumină sub fruntea înaltă . Sprâncenele drepte , blonde , trădează fermitate şi curaj . Personajul vine parcă de pe un drum desfundat , mocirlos şi coboară di pagina veche direct în mijlocul camerei căpătând conco,itent dimensiuni normale. - Max şi Dean vor muri , sigur vor muri , au malarie , ajută-mă , ajută-mă... Totul devine straniu. Aerul vibrază ciudat . -Tu eşti Anatol ? - De unde ştii ? De unde îmi cunoşti numele ? Devine nervos , agitat . Îşi frământă degetele unele peste altele . Apoi îşi trece mâna prin părul năclăit de apă ţi noroi . -Vine iarna şi vor muri toţi . Profesorul deja s-a dus . Continuă să vorbească singur deşi mă priveşte cu ochi sticloşi ; îmi dau seama că nuu mă vede . -N-am rezistat , n-am fost în stare să înfrunt Siberia . -Anatol,tu eşti proprietarul jurnalului. Îi vorbesc şi îl simt de parcă ar fi aievea.Mirosul greu de mlaştină răzbate din hainele lui.El există dar nu-şi dă seama deocamdată unde se află.Imagine vibrează puternic.Ori de câte ori încerc să-i vorbesc,totul vibreză în jurul lui. -Unde eşti Anatol ? Spune-mi ca să te pot ajuta. -Sunt... nici nu ştiu unde sunt,undeva pe Obi sau pe un afluent al acestuia...nu mai ştiu,nu mai ştiu.... Imaginea vibrează atât de tare încât începe să devină confuză.Încerc să-l calmez ; trebuie să-l calmez. -Anatol ,totul se va rezolva , linişteşte-te.Eu te ascult şi te văd . Te voi ajuta . Tu mă vezi ? -Da. Apoi devine şi mai nervos : -Doar nu vorbesc cu fantomele ! Ritmul cuvintelor devine din ce în ce mai alert.Se înneacă dar continuă să vorbească. -Te văd , eşti aici , eşti singura fiinţă vie din jurul meu... Apoi starea de nervi se agravează ; lacrimi îi răsar în ochi. -Şi Maşa,Maşa mă aşteaptă de trei ani...Maşa mea , Maşa mea... În mod clar nu-i pot spune că de atunci au trecut mult mai mult de trei ani.Mă arunc nebuneşte în acest joc ale cărui reguli îmi sunt necunoscute. Întind mâna spre el. -Vino Anatol ! Vino mai aproape să-mi poţi spune mai multe. El face un pas , apoi încă unul . Întinde mâinile . Acestea teemură vinete , pline de noroi ud . -Hai , mai aproape , mai încearcă ! Ochii verzi fixează ceva ce cred că este imaginea mea . Se agaţă de această nălucă . Se caţără spre viaţă din abisul dintre lumi. La rândul meu , întind spre el mâinile calde , vii , amândouă deodată . Şi miracolul se întâmplă . Ne-am atins . Ne-am găsit . Vibraţiile lui se liniştesc treptat . Devine tot mai material , tot mai om . Mai face un pas , un ultim efort . Apoi , dintr-o dată , o mirare adâncă se deşteaptă în pupilele lărgite. -Unde sunt ?
