Guvernul a alocat 550.000 lei pentru acordarea unor ajutoare umanitare de urgenţă în baza Planului pentru pentru Răspuns Umanitar în Siria şi Planului regional pentru refugiaţi şi rezilienţă, ambele programe fiind sub coordonarea ONU. „România se alătură statelor donatoare care participă la Conferinţa la nivel înalt în privinţa refugiaţilor ce se va desfăşura la Londra în 4 februarie. În acest sens, Guvernul a aprobat o Hotărâre prin care se alocă suplimentar bugetului Ministerului Afacerilor Externe suma de 550.000 de lei pentru acordarea ajutorului umanitar de urgenţă pentru refugiaţi. Ajutorul umanitar va fi acordat pentru programele coordonate la nivelul Organizaţiei Naţiunilor Unite, respectiv Planul pentru pentru Răspuns Umanitar în Siria şi Planul regional pentru refugiaţi şi rezilienţă, instrumente instituţionale, de cooperare inter-agenţii ONU, instituite ca urmare a amplificării crizei refugiaţilor”, a anunţat ieri Biroul de presă al Guvernului. Potrivit sursei citate, acordarea ajutorului umanitar are în vedere atât dimensiunea crizei umanitare, cât şi relaţiilor bilaterale dintre statele care găzduiesc un număr mare de refugiaţi şi România, precum şi angajamentele europene şi internaţionale semnate de România.
Sursa www.mediafax.ro