Drumurile publice totalizau, la finele anului trecut, 84.185 de kilometri, mai mult cu 447 de kilometri decât la finalul anului 2011, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS). La 31 decembrie 2012, drumurile publice totalizau 84.185 km, din care 16.887 km (20,1%) drumuri naţionale, 35.380 km (42,0%) drumuri judeţene şi 31.918 km (37,9%), drumuri comunale. În ceea ce priveşte starea tehnică a drumurilor publice, 46,5% din lungimea drumurilor modernizate şi 52,0% din lungimea drumurilor cu îmbrăcăminţi uşoare rutiere aveau durată de serviciu depăşiţă. Din totalul drumurilor naţionale, 6.263 km (37,1%) erau drumuri europene, 550 km (cu 57,1% mai mult decât în anul 2011, respectiv 200 km) însumau autostrăzile, 255 km (1,5%) reprezintă drumuri cu 3 benzi de circulăţie şi 1.552 km (9,2%) drumuri cu 4 benzi de circulăţie.