Sari la conținut
romania-pilon-de-stabilitate

Prezent la festivitățile dedicate Zilei Marinei la Constanța, președintele Klaus Iohannis a susținut că România își asumă și mai activ profilul de stat puternic și de actor regional relevant. Șeful statului a declarat că „suntem un pilon de stabilitate și un furnizor de securitate în regiune”.

Potrivit lui Iohannis, avem datoria de a transforma întregul potențial al regiunii în avantaje reale pentru România.

În arealul Mării Negre ne confruntăm cu provocări de securitate din ce în ce mai complexe și mai volatile, precum și cu un grad sporit de impredictibilitate și incertitudine. Tocmai de aceea, deciziile adoptate de NATO au menirea de a contribui la întărirea măsurilor de apărare colectivă și de descurajare, inclusiv în regiunea Mării Negre, prin participarea statelor riverane.

În actualul context, România își asumă și mai activ profilul de stat puternic și de actor regional relevant. Sîntem un pilon de stabilitate și furnizor de securitate în regiune. Depunem eforturi consistente pentru ca rolul Mării Negre și importanța sa strategică să fie recunoscute la nivelul NATO și al Uniunii Europene”, a spus Klaus Iohannis, la festivitățile organizate cu ocazia Zilei Marinei Române la Constanța.

Potrivit Agerpres, președintele a subliniat că un stat nu poate fi cu adevărat puternic dacă nu are capacitatea de a-și proteja cetățenii și de a le asigura securitatea.

Comentarii

Ultimă oră