Ministerul Muncii a pus în dezbatere publică Legea Internshipului, care reglementează condiţiile care trebuie îndeplinite de un angajator pentru a putea primi un tânăr în practică.
Potrivit Mediafax, printre obligaţii sunt stipulate încheierea unui contract şi plata unei indemnizaţii pentru munca prestată. Legea prevede că toate persoanele de peste 16 ani pot participa la activităţi de pregătire şi practică în cadrul companiilor şi instituţiilor de stat, această perioadă fiind numită „internship”.
Pentru ca o instituţie să poată primi oameni în practică, trebuie să aibă cel puţin cinci salariaţi, să nu fie în insolvenţă şi să nu fi făcut concedieri colective sau o reorganizare a activităţii în ultimele 12 luni.
Persoana aflată în practică va avea dreptul la o indemnizaţie lunară netă al cărei cuantum va fi de cel puţin 50% din echivalentul salariului de bază minim brut pe ţară.
Legea internshipului va rămâne în dezbatere publică până pe 20 iulie.