Sari la conținut


Sprinteni, ca nişte păstrăvi în undele unui pârău de munte, nişte muncitori asfaltatori de la firma de asfaltări care s-a „cununat”, mai demult,  pe furiş, cu Primăria se bălăceau zilele trecute prin ploaia torenţială care cădea peste urbea noastră. Că se bălăceau, n-ar fi mare bai, nasol e că şi asfaltau o bucată din Calea Bucureşti iar bitumul încins care curgea din măgăoaia aia mare sfârăia ca naiba când ajungea pe asfalt, adică nu pe asfalt ci în bălţile făcute de ploaie. Ne-am tot gândit şi răzgândit, după ce am analizat la rece chestiile astea cu asfaltatul pe ploaie sau zăpadă, care nu s-au brevetat de ieri, de azi, la Braşov şi suntem siguri că cineva a pus la cale o acţiune de sabotaj temporizat împotriva  imaginii de gospodar a lui Georgică. Vicele Gabor nu e, că el se ocupă cu urşii gunoieri şi cu băncuţele din parcuri. Mai rămâne vicele Ganz. Ganz  răspunde de turnat asfaltul prin oraş. Da tot îndoiţi rămânem, că Ganz e un portocaliu disciplinat, care nu face nimic de capul lui pentru că a învăţat de la Georgică chestia aia cu „Ordinul se execută, nu se discută!”  Şi cui nu i-ar place un ordin de genul „Să curgă bitum, să curgă bani!”, mai ales că la aşa mulţi euroi  nici nu se simte ce alunecă pe lângă....

Comentarii

Ultimă oră