Asociaţia „Fitifoiu” împreună cu liberalul Liviu Cocoş, a organizat la Predeal ediţia a IV-a a Cupei „Floare de colţ”, la schi alpin. La competiţia care s-a desfăşurat în condiţii excelente au participat schiori de toate vârstele. Pe pârtia de schi de la Pârâul Rece, sportivii au făcut spectacol într-un eveniment ce s-a dorit a fi o sărbătoare a schiului. „A fost o sărbătoare a schiului, la care au putut participa de la cei mai mici schiori până la veterani în vârstă de 70 de ani. Cupa „Floare de colţ” este un eveniment ajuns la a patra ediţie şi sunt bucuros că am reuşit să-i sprijin pe organizatori”, a declarat consilierul local PNL, Liviu Cocoş. La copii, la categoria de vârstă 6-8 ani, la băieţi s-a impus Matei Oancea, în timp ce la fete Ana Tarsia a fost cea mai rapidă. La categoria 9-12, la băieţi, Alexandru Bordi a fost cel mai bun, iar la fete Maria Constantin a câştigat medalia de aur. Daria Corniţan şi Adrian Bilea s-au impus la categoria de vârstă 13-16 ani. Micuţii schiori au demonstrat că au înţeles deja principiile olimpismului. „Cursa a fost una destul de grea, dar sper să câştig. Dacă nu voi câştiga, nu este nicio problemă, este important că am participat”, a declarat unul dintre sportivi. În concurs au mai intrat schiori cu vârste cuprinse între 18 şi 70 de ani. Învingătorii de la fiecare categorie de vârstă au fost premiaţi cu medalii şi cupe.