Vacanța de iarnă este o perioadă relaxantă atât pentru copii cât și pentru părinți și bunici. Cu toate acestea, siguranța celor mici nu trebuie neglijată.
În aceste zile minorii pot petrece mai mult timp fără supraveghere, riscând să devină mai ușor victime sau autori ai unor fapte antisociale ( accidente rutiere, altercații, infracțiuni sau contravenții), fapt pentru care Poliția Brașov vă recomandă :
Dacă rămân singuri acasă asigurați-vă că:
l Au ușa încuiată permanent și nu o deschid persoanelor străine, chiar dacă acestea pretind că sunt trimise de o rudă apropiata sau că sunt prieteni de familie
l Știu să ia legătura cu dumneavoastră atunci când nu se simt în siguranță
l Nu comunică informații sau date personale necunoscuților cu care intră în contact pe internet sau care sună la telefon, interfon, poartă ;
l Vă cer permisiunea atunci când doresc să plece la joacă, în vizită la un prieten / coleg sau atunci când doresc să-i invite pe aceștia acasă la el;
l Nu urcă în lift niciodată cu o persoană pe care nu o cunosc;
Dacă copiii merg singuri afară la joacă asigurați-vă că:
l Respectă cu strictețe regulile de circulație și semnificația indicatoarelor rutiere
l În calitate de pieton se deplasează pe trotuare iar atunci când acestea lipsesc, pe poteci laterale, acostamente sau cât mai aproape posibil de marginea drumurilor, numai pe partea stângă a sensului de mers ;
l În condiții de vizibilitate redusă ( ceață, viscol, ploaie, noapte) cei mici poartă pe imbrăcăminte accesorii reflectorizante, pentru a putea fi observați din timp de către conducătorii auto ;
l Pe traseul derdelușului nu există obstacole ( copaci, stâlpi, bolovani sau garduri) iar baza acestuia este asigurată cu o plasă de siguranță ;
l Practică sporturile de iarna (ski, snowboard, patinaj) numai în locuri special amenajate ;
l Nu se deplasează cu patinele sau clăparii pe partea carosabilă ;
l Practică sporturile de iarna (ski, snowboard, patinaj) numai în locuri special amenajate ;
l Nu se joacă pe suprafețe înghețate (lacuri, bazine de apă, râuri);
Atunci când plecați în vacantă, asigurați-vă că cei mici:
l Nu se îndepărtează de dumneavoastră atunci când sunteți în locuri aglomerate sau pe strazi necunoscute pentru ei
l Știu că dacă se pierd de dumneavoastră, trebuie să rămână în locul în care v-au văzut ultima dată și să solicite sprijinul unui adult ( de preferat un angajat alunei instituții, un agent de securitate, un polițist) ;
l Păstrează banii, gadget-urile și alte bunuri de valoare în buzunarele interioare ale hainelor;
Atunci când copiii merg la colindat, asigurați-vă că:
l Știți când,pe unde și cu cine se deplasează ;
l Aceștia merg numai pe timpul zilei și traseul lor nu include strazi izolate ;
l Stau departe de persoane în vădită stare de ebrietate, recalcitrante sau care manifestă un comportament agresiv ;
l Dacă este posibil încercați să îi însoțiți sau asigurați-vă că au un adult în preajmă!