Nu va fi week-end de acum încolo fără vreun concert la Râşnov!
La acest sfârşit de săptămână e în plină desfășurare „Festivalul de Film Istorie”, care a avut concerte programate în fiecare seară, la ora 20.00, în grădina Cetăţii Râşnov.
Ultimele sunt vineri, 28 august 2020 - Om la lună & Alexu and The Voices Inside, iar sâmbătă, 29 august 2020 - Adrian Despot, Cezar Popescu & Ţapinarii.
Un program de concerte de week-end în aer liber a fost lansat incă din august, pe platoul Pensiunii Râşnov.
Sâmbătă, 29 august 2020, de la ora 18.00, pe platoul Pensiunii Râşnov, vor cânta cei de la Direcţia 5. Vinerea viitoare, 4 septembrie, începând cu ora 17.00, va fi seară de folk - Călin Teodor, Grupul Folk Om Bun, Ionel Eremia, Iulia Caraiman, Dorel Ciot (Piticu’) şi Grupul Vocelis.
Programul va continua cu spectacolul programat pentru sâmbătă, 12 septembrie, ora 20.00 - un concert Phoenix şi sâmbătă, ora 18.00 - cu un concert Bucovina.