Euro ar putea ajunge la 4,4 lei de Crăciun. Este doar unul dintre scenariile sumbre despre care se vorbeşte tot mai des. Cea de-a doua variantă ar fi ca euro să dispară, în următoarele săptămâni, după cum anticipează chiar unii oficiali europeni, citaţi de antena3.ro. Leul slăbeşte constant în faţa monedei europene, iar economiştii se pregătesc deja pentru ce-i mai rău. Leul e influenţat de problemele economice din Uniune şi va rămâne la un nivel ridicat. Un curs ridicat de sărbători îi ajută, în teorie, pe românii care primesc valută din străinătate. Dar, realitatea este că nici ei nu vor avea de câştigat. Un curs ridicat aduce nu numai preţuri mai mari, ci şi rate şi facturi mai mari. Celor care îşi permit să mai şi economisească, experţii le spun să îşi păstreze leii până când zona euro se însănătoşeşte sau dispare.