Ştiam că Georgică e primar în urbea noastră. Mai ştiam că e şi şef la PDL-ul local, tot aşa cum e şi vice-şef la PDL-ul central. Staţi că nu s-au terminat funcţiile sau, mă rog, ce or fi ele. Omul e şi patron la televiziunea aia care e
lider… de piaţă, moca probabil, pe autobuzele RAT cu care pensionarii nu mai merg gratuit. Dar, iată că Georgică, care este, scuzaţi cacofonia, intenţionată sau nu, s-a autoproclamat şi şef la cenzură. Cenzură de toate felurile. Cenzură la afaceri, cenzură la şmenuri, că el ce să mai facă, nu?, cenzură la numiri diverse şi chiar cenzură la manifestări. Dacă el nu vrea, nu se organizează manifestaţii, proteste, mitinguri, nimic, nimic! Ma gândesc că dacă, Doamne fereşte, era tot el şef la cenzură în ’87, în noiembrie, 15, când au ieşit oamenii de la Steagu’ în stradă şi au strigat „Jos comunismu’!”, ar fi dat ordin Georgică să fie împuşcaţi toţi manifestanţii şi nu doar să ajungă prin puşcării unde i-au îndoit miliţienii şi securiştii în bătaie! Că, nu-i aşa, „Prima oară ordine!”, cum suna sloganul de campanie al lui Scripcaru. Clar, nu? Cine mişcă, nu mai mişcă!