Vom avea şi un „mall” deschis la Brașov: Brintex-ul, de luni
Complexul Comercial Brintex din Braşov a anunţat că luni, 18 mai 2020, îşi reia activitatea, programul fiind cel normal: de luni până vineri, între orele 9.00 – 17.30, sâmbătă, între orele 09.00 – 15.00, duminică - închis.
Regulile impuse sunt cele „generale” din starea de alertă: mască obligatorie, păstrarea de către clienţi a distanţei sociale de 2 metri. Traficul de clienţi va fi monitorizat de angajaţi, iar în caz de aglomeraţie, accesul va fi interzis temporar.
Complexul a reorganizat fluxurile de clienţi, în sensul că vor fi intrări dedicate doar pentru intrare în incintă, respectiv ieşire. Uşile de acces vor fi marcate corespunzător, iar în interior traseul către ieșire este marcat cu săgeți indicatoare.
La intrare, vor fi amplasate covoare impregnate cu dezinfectant şi dispensere cu soluţie dezinfectantă. Igienizarea încălțămintei prin călcarea pe covorul dezinfectant și a mâinilor prin folosirea dispenserului cu gel dezinfectant vor fi obligatorii.