Sari la conținut
se-reiau-protestele-fata-de-gratierea-coruptilor

Mii de persoane au protestat, în Piaţa Victoriei, din Capitală, faţă de amendamentul adoptat în Comisia Juridică din Senat, care prevede graţierea persoanelor condamnate pentru luare sau dare de mită şi trafic sau cumpărare de influenţă.

Oamenii s-au adunat în fața Guvernului și au blocat circulația, scandând „PSD, ciuma roșie! ”. Protestatarii din București au intonat Imnul României, după care au scandat „România cere: fără grațiere!”.

Manifestații siminare au avut loc în această seară și la Sibiu, Constanța, Brașov și Cluj.

Vestea că senatorii juriști sunt de acord cu grațierea persoanelor condamnate pentru fapte de corupţie, astăzi fiind votat un amendament prin care se grațiază peroanele condamnate pentru luare de mită, dare de mită şi trafic de influență, i-a mobilizat pe militanţii anticorupţie din societatea civilă să iasă iar în stradă.

Un anunţ pe reţelele de socializare a anunţat ora şi locul desfășurării protestelor în Brașov: „Pare-se că acești corupți din Parlament, vor să facă tot cum vor ei. Azi, 03.05.2017, comisia juridică din Senat a aprobat amendamentele prin care darea, luarea de mită și traficul de influență sunt grațiate în noul proiect de lege. Tot azi, la ora 18.00, vă invitam să ieșim la o întâlnire ad-hoc pentru a ne arăta indignarea față de acest vot! Nu e momentul să ne relaxăm. E momentul să le arătăm că suntem la fel de mulți! Invită-ți prietenii pe acest eveniment pentru a afla cât mai multă lume de el!”

Protestele anticorupție declanșate la Brașov după ce senatorii din Comisia Juridică au aprobat astăzi includerea în controversata Lege a grațierii un amendament prin care condamnații pentru fapte de corupție (precum darea sau luarea de mită, traficul de influență) ar putea fi grațiați, s-au încheiat în jurul orelor 20.30.

Protestatarii, mulți cu banderole inscripționate cu deviza #rezist, au început să se strângă în jurul orelor 18.00. După aproximativ o oră se adunaseră în jur de 70 de oameni în fața Prefecturii Brașov. „Nu s-a scandat. Nu au existat probleme deosebite”, a explicat Ciprian Aldea, purtatorul de cuvant al Jandarmeriei Brasov.

Unul dintre organizatorii protestului din această seară, Radu Hossu, a precizat că acțiunea de rezistență nu se încheie aici, iar adepții #rezist vor continua să iasă în stradă și zilele următoare. Următoarea acțiune este programată pentru sâmbătă, la ora 18.00, iar locul de întâlnire este cel știut deja: la Prefectură, ca reprezentant al Guvernului în teritoriu.

„Am ieșit astăzi în stradă pentru a arăta că suntem împotriva deciziei luate în Comisia Juridica a Senatului, unde a fost discutată Legea grațierii și a fost votat un amendament prin care și cei închiși pentru luare și dare de mită, trafic sau cumpărare de influență ar putea fi grațiați. Dorim scoaterea din lege a acestui articol care grațiază practic faptele de corupție. Nu s-a schimbat mare lucru față de luna februarie, când a fost adoptată mult contestata lege. Gravitatea situației este la fel de mare și sper ca societatea civilă să conștientizeze acest fapt și să ni se alăture în număr cât mai mare”, a declarat Radu Hossu.

Comentarii

Ultimă oră