Sari la conținut

Semnal de alarmă în privința tuberculozei în România

semnal-de-alarma-in-ceea-ce-priveste-incidenta-riscurile-si-tratarea-tuberculozei-in-romania-

Specialiştii din domeniul medical trag un nou semnal de alarmă în ceea ce priveşte incidenţa, riscurile şi tratarea tuberculozei în România, care, în ciuda eforturilor depuse, continuă să rămână a şasea ţară ca incidenţă a tuberculozei în Regiunea Europa a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS).Mesajul a fost lansat în cadrul conferinţei "Condiţia pacientului cu tuberculoză în România şi în spaţiul european", organizată, luni, la Institutul de Pneumoftiziologie "Marius Nasta" din Bucureşti, de Asociaţia Română a Bolnavilor de Tuberculoză (ARBTB) în parteneriat cu institutul şi Societatea Română de Pneumologie (SRP), scrie Mediafax.Organizatorii au arătat că, oficial, în România, sunt trataţi anual aproximativ 30.000 de bolnavi cu tuberculoză, dintre care un procent însemnat îl reprezintă pacienţii cu tuberculoză multimedicamentos-rezistentă (TB MDR) sau tuberculoză extra-rezistentă la medicaţie (XDR), al căror număr rămâne crescut.În acest context, sistemul sanitar românesc continuă să se confrunte cu o subfinanţare, chiar dacă, potrivit Strategiei naţionale de sănătate 2015-2020, se prevede creşterea importantă a bugetului dedicat controlului TB.Pentru anul 2015, Strategia naţională estima nevoia asigurării unui buget de 60 de milioane de euro, suma alocată atât prin fonduri guvernamentale, cât şi prin şi finanţare externă, fiind cu mult mai redusă, au mai arătat sursele citate. Citește continuarea pe realitatea.net.

Comentarii

Ultimă oră