Senatorii ar putea, în curând, să fie nevoiţi să utilizeze mijloacele de transport în comun, să lucreze pe întuneric şi să-şi trimită mesaje prin intermediul porumbeilor mesageri. Asta pentru că, începând din octombrie, instituţia va ajunge să nu mai dispună de bani pentru achitarea utilităţilor, achiziţionarea carburanţilor şi plata serviciilor de comunicaţii. Potrivit vicepreşedintelui Senatului, Ioan Chelaru, situaţia fondurilor Senatului "este relativ delicată", în condiţiile în care solicitarea către Guvern, pentru o rectificare bugetară, nu a fost aprobată. Senatul ar putea ajunge în situaţia ca, începând cu luna octombrie să nu mai aibă bani pentru plata serviciilor de comunicaţii, a facturilor la utilităţi şi pentru achiziţionarea carburanţilor. Fără o rectificare bugetară sau o realocare de fonduri, Senatul va fi în imposibilitatea de a-şi mai desfăşura activitatea.