Serbările din prima zi de școală vor fi transmise online de școli, „directorii unităților de învățământ au și această sarcină de a recomanda participarea în sistem hibrid și online, pentru a diminua aceste aglomerări de persoane”, a declarat ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu.
Oficialul a spus că sunt trei condiți impuse de ordinul comun cu noile reguli de deschidere a școlilor, pentru festivitățile din prima zi de școală.
„Ceremoniile de deschidere sunt momente foarte importante în școală, sunt importante mai ales pentru cei din clasele de început de ciclu. Se vor crea, fără discuție, aglomerări de persoane în școală – elevi, părinți, profesori.
După o lungă dezbatere, ordinul de ministru precizează foarte clar că sunt deschise aceste ceremonii de început de an școlar cu următoarele condiții: să se desfășoare numai în exterior, să fie obligatorie masca de protecție și să aibă o durată limitată la o oră și jumătate”.