Sari la conținut

Serviciul „Paşapoarte” din Făgăraş, închis până la 1 octombrie

serviciul-pasapoarte-din-fagaras-inchis-pana-la-1-octombrie

Făgărăşenii care vor să îşi reînnoiască paşaportul sau să îşi facă unul nou nu vor mai putea merge în această vară la punctul mobil de lucru al Serviciului Public Comunitar pentru Eliberarea şi Evidenţa Paşapoartelor Simple din localitate, ci vor trebui să vină până în municipiul reşedinţă de judeţ pentru a depune actele necesare.

Potrivit unui comunicat transmis de Prefectura Braşov, punctul mobil de lucru de la Făgăraş nu va funcţiona în perioada 1 iunie – 1 octombrie, motivul închiderii fiind „numărul ridicat de solicitări din perioada estivală şi lipsa de personal”.

Potrivit șefei SPCLEP Făgăraș, Adriana Avram, în toată ţara există la ora actuală această problemă, aşa că s-a luat decizia să fie retras personalul de la punctele de lucru şi activitatea să se desfăşoare pe timpul verii numai la nivelul reşedinţelor de judeţ.

La nivel local a existat un contract de colaborare cu serviciul din subordinea Prefecturii Braşov care se ocupă de paşapoarte, în baza căruia în fiecare zi de joi se deplasa un angajat la Făgăraş, în intervalul orar 9 – 14, pentru a elibera paşapoarte şi a lua dosare de la cei care doreau să îşi facă unul.

Comentarii

Ultimă oră