Ce este ecografia Doppler şi pentru ce este utilizată? Este o metodă specială de ecografie care decelează morfologia şi fluxul sanguin la nivelul vaselor, utilizând o sondă specială. Metoda este nedureroasă şi nu necesită pregătire specială.
Segmentele examinate sunt: arterele carotide şi vertebrale în teritoriul extracranian, arterele sau venele membrelor superioare, arterele sau venele membrelor inferioare.
Metoda se utilizează atât pentru screeningul de boală vasculară la pacienţi asimptomatici, dar care au factori de risc cardiovascular (hipertensiune arterială, dislipidemie, fumători, diabet zaharat tip II sau antecedente familiale de boli cardiovasculare) dar şi la pacienţi simptomatici (cu simptome sugestive pentru o boală cardiovasculară).
Dr. Ioana Pop, medic primar cardiolog la Spitalul de cardiologie Clinicco Braşov ne vorbeşte despre ecografia vasculară: “ecografia Doppler carotidian se recomandă la pacienţii care prezintă ameţeli, vertij, tulburări de echilibru sau pierderi ale stării de cunoştinţă, dar şi la cei care au avut deja un accident vascular cerebral în antecedente. Aceasta poate detecta ateromatoză carotidiană în diferitele sale stadii de evoluţie, de la îngroşarea peretelui vascular până la placă de aterom fără stenoze semnificative sau chiar stenozele carotidiene semnificative.Ecografia Doppler de artere membre inferioare se recomandă la pacienţii care prezintă dureri la nivelul membrelor inferioare la efort sau chiar şi în repaus, senzaţie de picioare reci sau la cei care au leziuni ulcerative la nivelul membrelor inferioare. Aceasta poate detecta îngustări, stenoze la nivelul vaselor, arterelor membrelor inferioare sau chiar obstrucţii totale la acest nivel. Ecografia Doppler venos la membrele inferioare se recomandă la pacienţii care Prezintă edeme la nivelul membrelor inferioare, mărire de volum a unuia dintre membrelor inferioare, durere, ulceraţii, senzaţie de picioare grele. Aceasta poate detecta insuficientă venoasă sau prezenţa de cheaguri de sânge la nivelul venelor, aşa numită trombozavenoasă, o afecţiune care poate fi fatală atunci când nu este diagnosticată la timp.”
Spitalul de cardiologie Clinicco Braşov
Cardiologie Intervenţională
Electrofiziologie şi dispozitive implantabile
Chirurgie cardiovasculară
Str. Şcolii nr. 8 Braşov,
Recepţia Clinicco: 0268 44 55 44
Internări Clinicco: 0733 008 195
E-mail: cardiologie@clinicco.ro
http://www.clinicco.ro/servicii-medicale/cardiologie