Radiațiile ultraviolet (UV) fac parte din spectrul electromagnetic emis de către soare. În timp ce razele UVC sunt absorbite de stratul de ozon din atmosferă, majoritatea radiațiilor UVA și cel puțin 10% din radiațiile UVB ajung la suprafața Pământului. Aceste radiații sunt de foarte mare importanță pentru sănătatea noastră. Cantități mici de radiații UV sunt esențiale pentru producerea vitaminei D, însă expunerea îndelungată poate rezulta în efecte negative asupra sănătății pielii, a ochilor și a sistemului imunitar.
Radiațiile UV nu pot fi văzute sau simțite, de aceea acestea ne pot face de cele mai multe ori rău, fără ca noi să sesizăm acest lucru, de aceea prevenția este de cele mai multe ori cel mai bun tratament. În cazul vederii, efectele neplăcute pot fi arsuri ale componentelor ochiului, cataracta sau afectiuni ireversibile ale retinei.
Pentru a vă proteja de radiațiile dăunătoare ale soarelui, este nevoie să purtați ochelari de soare, care să blocheze radiația UV 100%.
Dintre cele trei categorii de radiații UV, radiațiile UVA sunt cele care afectează în cea mai mare parte vederea. Acesta poate trece prin cornee, ajungând cu ușurință la cristalin și la retină. Expunerea îndelungată la acest tip de radiație este legată de cele mai multe ori de diferite tipuri de cataractă, sau de dezvoltarea degenerescenței maculare.
Majoritatea afecțiunilor oculare pot fi corelate cu expunerea îndelungată la radiațiile ultraviolete. De exemplu, radiațiile UVB - radiații ce activează melanina (un pigment al pielii care creează efectul de ten bronzat) – sunt răspunzătoare de apariția unor mici excrescențe pe suprafața ochiului, care în timp pot cauza probleme ale corneei și vedere distorsionată. În cantități foarte mari, dar de scurtă durată, și mai ales iarna, aceste radiații pot cauza inflamații dureroase ale corneei, sau pe scurt ”orbirea cauzată de zăpadă”, care cauzează pierderea temporară a vederii pentru 24-48 de ore. Riscul acestei afecțiuni este mai mare la altitudine, sau în zilele însorite ale iernii.
Copiii au nevoie de protecție UV!
Riscul afecțiunilor cauzate de radiațiile UV asupra pielii și a ochilor se acumulează pe perioada întregii vieți. De aceea este extrem de important să protejăm ochii celor mici, mai ales că aceștia petrec mult mai mult timp în aer liber. Copiii sunt mai predispuși comparativ cu adulții la afecțiuni ale retinei, deoarece cristalinul acestora este mult mai transparent, și astfel o cantitate mai mare de radiații pot ajunge la aceasta.
Ochelarii de soare sunt foarte importanți
Chiar dacă majoritatea oamenilor poartă ochelari de soare vara, aceștia sunt extrem de importanți iarna, zăpada reflectând 80% din cantitatea totală de radiații UV, aproape dublând expunerea. Purtarea ochelarilor de soare protejează în același timp țesuturile delicate ale ochilor, și pielea foarte subțire din jurul lor.
Este de preferat să achiziționați ochelarii din centre specializate, deoarece specialiștii vă pot recomanda ochelarii de soare potriviți dumneavoastră, stilului de viață, hobby-urilor, și mai ales ochilor dvs.
Alina Petric
Optometrist Best Optic Red
Best Optic RED Vlahuță
B-dul Alexandru Vlahuţă nr. 61
Telefon/Fax: +40 268 313 199
Mobil: +40 733 024 793
E-mail: office@best-optic.ro
Best Optic RED Uranus
Str. Uranus nr. 12, Parter
Telefon/Fax: +40 268 322 920
Mobil: +40 733 417 999
E-mail: uranus@best-optic.ro
Best Optic BLUE Centru Civic
Str. B-dul 15 NOIEMBRIE nr.69
Mobil: +40 787 523 524
E-mail: blue@best-optic.ro