Una dintre cele mai importante etape ale dezvoltării vederii copiilor este coordonarea dintre mână și ochi. Aceasta este abilitatea sistemului vizual de a prelucra informațiile primite prin intermediul vederii pentru a controla și ghida mâinile spre a îndeplini anumite sarcini, ca de exemplu scrisul sau prinderea unei mingi.
Vederea este procesul înțelegerii de către sistemul vizual a imaginilor percepute de ochi, și este mult mai complexă decât simpla acuitate vizuală (și anume capacitatea ochilor de a distinge detalii). Vederea implică ablitatea ochilor de a fixa imaginile, mișcările ochilor, capacitatea lor de a focaliza obiecte, convergența și binocularitatea (sau funcționarea ochilor asemeni unei echipe).Majoritatea mișcărilor mâinilor au nevoie de informații corecte furnizate de către ochi pentru a fii efectuate corect.
De exemplu, atunci când copiii învață să deseneze, ei urmăresc poziția mâinii care ține creionul cu privirea pe măsură ce desenează linii. Între primele 4 luni și 14 luni de viață, bebelușii explorează mediul înconjurător și încep să dezvolte coordonarea dintre mână și ochi.
Între perioada nașterii și trei ani, copii au capacitatea de a urmări obiectele cu privirea și să dezvolte aptitudini de bază ale relației dintre mână și ochi, și anume prinderea și manipularea obiectelor, hrănirea sau îmbrăcatul, iar în această perioadă ei încep să înțeleagă direcții (sus, jos).
De la trei la cinci ani, copii continuă dezvoltarea coordonării dintre mână și ochi, vârsta la care se fixează preferința dintre a fi dreptaci sau stângaci; continuă să înțeleagă și să folosească conceptul de direcție (sus, jos, sub, deasupra), își dezvoltă abilitățile de cățărare, echilibru, de a urca și coborî trepte; încep a-și dezolta coordonarea dintre ochi, mâini și corp, vederea binoculară și percepția de spațiu.
De la cinci la șapte ani se îmbunătățesc capacitățile motorii ale copiilor, ca de exemplu scrisul și învață să își concentreze vederea asupra lecțiilor de la școală.
Din nefericire există și probleme în dezvoltarea acestor aptitudini. Inițial acestea sunt observate ca dificultatea copilului în a scrie sau a desena. Coordonarea cu dificultate a mâinilor în relație cu ochii poate avea mai multe cauze, dar unele dintre cele mai importante sunt problemele de vedere. Acestea îngreunează capacitatea copiilor de a efectua activități zilnice fără ajutorul ochelarilor, de exemplu. Acestea afectează modul în care copii înțeleg mediul înconjurător, afectându-le în același timp dezvoltarea cognitivă , emoțională dar și fizică prin limitarea expunerii la anumite experiențe și informații.
De aceea este foarte important ca părinții să meargă cu cei mici la specialiștii în domeniul vederii încă de la vârste mici, deoarece descoperirea timpurie a anumitor probleme este foarte esențială. Este de asemenea important ca părinții să folosească jocuri educative pentru dezvoltarea copiilor ca de exemplu puzzle, sau jocurile cu mingea. Studiile recente au demonstrat faptul că tot mai mulți copii devin miopi datorită folosirii foarte frecvente a dispozitivelor digitale. Este esențial ca cei mici să practice sporturi și petreacă timp suficient în aer liber pentru a se dezvolta corect atât din punct de vedere fizic dar și vizual.
Best Optic RED Vlahuță
B-dul Alexandru Vlahuţă nr. 61
Telefon/Fax: +40 268 313 199
Mobil: +40 733 024 793
E-mail: office@best-optic.ro
Best Optic RED Uranus
Str. Uranus nr. 12, Parter
Telefon/Fax: +40 268 322 920
Mobil: +40 733 417 999
E-mail: uranus@best-optic.ro
Best Optic BLUE Centru Civic
Str. B-dul 15 NOIEMBRIE nr.69
Mobil: +40 787 523 524
E-mail: blue@best-optic.ro