Sari la conținut

Sfatul psihologului: Frumuseţea se află în ochii privitorului!

sfatul-psihologului-frumusetea-se-afla-in-ochii-privitorului

Iată un nou prilej de a vă transmite din bucuria mea, din gândurile mele bune; mă încântă ideea de a vă pune într-o oarecare dezordine de gânduri și ideei; o dezordine constructivă și aducătoare de pace în suflet.

Unul din princpiile transformării omului este principiul identificării. Acest principiu este adesea confundat cu ideea de comparare. Mintea este un fel de oglindă. Astfel că, prefer să caut în spatele acțiunilor mele acele motive spirituale, altruiste care să îmi țină mintea ocupată, hrănită cu gânduri benefice mie și celor din vecinătatea mea. Când ne gândim la ceva pozitiv ori negativ ne identificăm cu acel gând și preluăm atât la nivel perceptiv cât și energetic informațiile din acel lucru prin gândurile și emoțiile noastre.

Așadar, doar noi alegem cu ce să ne identificăm și căror tipuri de emoție le dăm din puterea și energia noastră. Îmi vine în minte când în perioada adolescenței îmi tapetam pereții camerei cu cântărețe, citate de înțelepciune, formații îndrăgite sau actori în vogă. Acesta era nevoia de la acel moment de a mă identifica cu cineva, de a aspira la un ideal, la o lume. Tot astfel se întâmpla și la maturitate: dacă mintea e încărcată de lucruri și gânduri negative, inferioare, ne identificăm cu acele lucruri.

Vă invit să ieșiti din zona de confort, din vechile tipare și să deveniți creatorii propriilor emoții și gânduri, chiar dacă acestea au un model, o persoană care prin valoarea, calitățile și realizările sale poate fi urmată drept exemplu.

 Vă propun câteva întrebări la care să reflectați pentru a elucida cât de mult s-au schimbat gândurile dumneavoastră din copilărie până acum:

Ce lucruri regretați că nu le-ați făcut și vă tot gândiți la ele?

Ce lucruri vreți să realizați în viitor?

La ce vă gândiți cel mai mult pe parcursul unei zile?

Ce dorințe aveți cel mai des în ultima perioadă de timp?

Răspunzând la aceste simple întrebări puteți să deveniți mai conștient de ce anume sunteți în acest moment și ce sanse aveți să vă dezvoltați în viitor. Nu renunțați la visele pe care le aveți! La final am cîteva întrebări pentru cititorii acestei rubrici: Cum v-au ajutat articole de până acum ? Ce anume a fost mai interesant pentru dumneavoastră? Ce anume nu a fost interesant sau știați? Ce anume ați reușit să puneți în aplicare din ideile sugerate în articole? Ce ați vrea să aflați mai mult în viitor?

O săptămână bună și vreau să știți că vă apreciez extraordinar de mult și mă străduiesc să scriu articole cât mai pozitive și care să vă influențeze și să vă schimbe viața. Dacă dintre toți oamenii care citesc acest articol, la cel puțin doi am ajuns în suflet și în minte și le-am schimbat percepția, atunci munca mea începe să capete un sens.

Vă mulțumesc pentru că citiți acest site, acest lucru înseamnă enorm pentru mine.

Pe curând, o săptămână excelentă!

Camelia Bolocan, psiholog-psihoterapeut adlerian, autonom
Specialist în psihoterapie şi consiliere psihologică pentru copii, adolescenţi şi părinţi
Telefon - 0745.356.801
psihologterapeutbv@gmail.com

Comentarii

Ultimă oră