Sari la conținut

Sfatul psihologului: Modalităţi simple de prevenire a stresului în familie

sfatul-psihologului-modalitati-simple-de-prevenire-a-stresului-in-familie

O familie stresată, care nu reuşeşte să-şi gestioneze stresul adecvat, va avea cel mai probabil un copil stresat, agitat, anxios care va prelua în mod automat stările de spirit ale acesteia. Aşadar, propun părinţilor în acestă săptămână, să lase la uşă bagajul emoţional negativ achiziţionat la locul de muncă şi în relaţiile din afara familiei şi să se conecteze conştient la nevoile şi provocările din familie.

În acestă direcţie vă propun câteva idei la care să reflectaţi pentru a vă proteja ceea ce aveţi mai drag: FAMILIA:

Să-i oferim copilului nostru un cămin confortabil, aerisit, sigur, familiar pe care se poate baza şi unde să ştie că are un sprijin în orice situaţie.

Să ajutam copilul să conştientizeze situaţiile stresante şi să-i oglindim modul în care acesta reuşeşte să facă faţă sau nu; să recunoaştem stresul în comportamentul copilului nostru; acesta se manifestă diferit de la un copil la altul: unii se închid în sine, alţii ţipă, unii au atacuri de panică, alţii îşi varsă nervii pe cei din jur.

Să-l  informam anticipat atunci când au loc schimbări importante, dar şi cele ce ţin de rutina unei zile.

Să apelam la profesionişti când simptomele de stres durează o perioadă mai lungă de timp sau apar complicaţii.

Copilului mic şi şcolarului să îi citim poveşti terapeutice (cărţile le găsiţi în librării) cu o temă aleasă, care au ca efect găsirea unor soluţii indirecte la situaţiile cu care copilul se confruntă.

Să negociem un program privind accesul la tabletă, telefonul mobil, programele TV, pe care le urmăreşte copilul nostru şi să limităm aceste alegeri oferindu-i alternative la timpul liber.

Să păstrăm legătura cu şcoala pentru a cunoaşte admosfera, factorii care îi provoacă stres la şcoală.

Să ne angajăm să petrecem un timp de calitate cu copilul şi să avem activităţi plăcute.

Să ne învăţăm copilul noi moduri de respiraţie, de detensionare.

Să aflăm de la copil ce anume îl relaxează.

Să ne încurajăm copilul să pună întrebări, să îl ascultăm, evitând critica.

Să-l încurajăm să-şi exprime grijile, fricile, situaţiile care îl frământă, dar şi recunoştinţa.

Să dezvoltam stima de sine a copilului, încrederea în sine, sentimentul de auto-realizare.

Să-i oferim posibilitatea de a se face remarcat, util în cadrul familiei prin alegerea unor responsabilităţi din propria  iniţiativă.

Să implicăm copilul în activităţi casnice, care le poate face singur sau cu ajutor din partea adultului.

Să încurajam pozitiv copilul prin formule specifice adresate procesului de realizare a unei sarcini şi nu doar rezultatului în sine.

Să-i permitem copilului să aibă control asupra unor decizii ce îi aparţin.

Să încurajam activităţile fizice, alimentaţia sănătoasă, sportul, plimbările, conectarea familiei cu natura.

Să-i dăruim în fiecare zi din timpul nostru şi să construim împreună amintiri de neuitat.

Să-l asigurăm de iubirea noastră necondiţionată.

Copilul învaţă să răspundă la stres observând adultii, dar si din experienţa proprie. Cele mai multe situaţii stresante pentru copil pot parea nesemnificative pentru adulţi deoarece copiii au mai puţine experienţe anterioare din care să înveţe cum pot sa le faca faţă. Un copil care experimentează frecvent stări de stres, are risc crescut să dezvolte în timp probleme de comportament și dificultăți de management emoțional, iar un adult

cu vulnerabilitate crescută la stres constituie o premisă importantă pentru apariţia bolilor psihosomatice, nevrozelor.

Este esenţial să căutăm soluţii, dar mai ales alături de copilul nostru. A-i fi alături înseamnă a-i oferi prezenţa noastră caldă, care contribuie la sentimentul de siguranţă în relaţie. Vă propun ca în fiecare seară să existe un moment în care fiecare membru al familiei să povestescă evenimentele de peste zi plăcute şi mai puţin plăcute, să împărtăşească emoţiile acelei zile cu cei dragi, cei care ne oferă hrana emoţională atât de necesară în fiecare zi.

Camelia Bolocan, psiholog-psihoterapeut adlerian, autonom

Specialist în psihoterapie şi consiliere psihologică pentru copii, adolescenţi şi părinţi

Telefon - 0745.356.801

psihologterapeutbv@gmail.com

Comentarii

Ultimă oră