Bun găsit! În acest articol îmi propun să vă povestesc despre beneficiile sănătății mentale, dar și cum să ne hrănim în fiecare zi acestă putere interioară.
În același fel în care este necesar să depunem un efort pentru a ne menține sănătatea fizică, tot astfel este necesar să depunem efortul pentru a ne menține sau pentru a ne reface sănătatea psihică sau emoțională.
Sănătatea mentală nu înseamnă absența afecțiunilor psihice precum depresia, anxietatea sau alte afecțiuni din sfera psihologiei clinice. Sănătatea mentală vizează prezența anumitor caracteristici pozitive.
Așadar, voi enumera câteva dintre beneficiile pe care le au oamenii sănătoși și echilibrați din punct de vedere emotional și mental: încrederea în sine este crescută, aceste persoane construiesc și mențin relațiile care le au cu persoanele din jur, sunt adaptabile atunci când învață lucruri, când au loc schimbări în viața lor, se simt bine cu ei înșiși și cu cei din jurul lor, sunt capabile să depășească stresul mult mai ușor, iubesc viața, au sentimentul de mulțumire după fiecare zi trăită, trec cu vederea situațiile ostile, suferința este transformată în lecții de viață pentru sine și cei din jurul său, în viața lor există un echilibru între muncă, joacă, odihnă, activitate, râd, se distrează, au un scop și un sens clar în viață și un sentiment de mulțumire.
Aceste caracteristici pozitive le oferă posibilitatea acestor oameni să participe la viață într-o mult mai mare măsură posibilă și îi ajută să depășească anumite situații dificile cu care aceștia se confruntă printr-un mai mare control al emoțiilor și comportamentelor lor.
Persoanele sănătoase din punct de vedere emoțional nu sunt scutite de situații dificile și acestea trec prin dezamăgiri, schimbări sau pierderi. Ceea ce face diferența este faptul că aceste persoane se pot repoziționa pentru o funcționare normală într-un timp mai scurt și își pot continua viața după un episod dureros sau o dezamăgire din viața lor.
Oamenii sănătoși emoțional dispun de ustensile care îi ajută să facă față situațiilor complicate și să își mențină un punct de vedere echilibrat asupra vieții. Îmbunătățirea sănătății emoționale este de dorit să ne preocupe asemenea igienei de zi cu zi, deoarece prin antrenament și consecvență se poate dovedi a fi o experiență plină de satisfacții, de care se pot bucura toate aspectele vieții noastre: familia, prietenii, aspecte legatele de planul personal și profesional, dar si modul în care te simți tu cu tine, calitatea relatiilor pe care le ai, priceperea de a-ți gestiona sentimentele dar și modul în care reacționezi în fața obstacolelor.
Vă propun să lucrați la eliminarea stresului din viața voastră, să vă echilibrați din punct de vedere emoțional, să exersați abilitatea de a vă recunoaște emoțiile și de a le exprima într-un mod cât mai clar, evitând capcananele depresiei, anxietății sau a altor tulburări emoționale.
Dezvoltați relațiile sănătoase din viața voastră și cereți sprijinul oamenilor de încredere care vă pot sprijini în situații dificile.
Vă invit să vă păstrați o atitudine flexibilă și pozitivă atât în momentele dificile care pot apărea cât și în momentele de exaltare ale vieții.
Vă doresc o săptămână excelentă!
Camelia Bolocan, psiholog-psihoterapeut adlerian, autonom
Specialist în psihoterapie şi consiliere psihologică pentru copii, adolescenţi şi părinţi
Telefon - 0745.356.801
psihologterapeutbv@gmail.com