Bun regăsit dragi cititori! Astăzi vorbim despre timiditate şi cum putem să înţelegem oamenii timizi.
Aşadar, timiditatea a existat dintotdeauna, iar statistic unul din doi oameni este timid. Tehnologia este menită să ne ofere mai mult timp liber aparent; însă tot ea ne privează din ce în ce mai mult de el; şi tot ea ne-a făcut eficienţi cu timpul şi valoarea lui; timpul vrem cumva să-l câştigăm, să-l utilizăm la maxim, rapid şi cu un scopuri tot mai măreţe. Pe de altă parte însă, tehnologia defineşte din ce în ce mai vizibil modul nostru de comunicare. Suntem puşi din ce în ce mai rar în faţa unor interacţiuni directe datorită telefoanelor, internetului, care dau senzaţia unui contact direct; în fapt, singurul lucru atins este tasta calculatorului. Momentele din ce în ce mai puţine de contact direct între persoane îi pun pe timizi într-un mare dezavantaj.
Timiditatea nu a fost întotdeauna o sursă de suferinţă. A fi timid serveşte unei funcţii protectoare, care implică o precauţie. Iniţial, timiditatea alăturată fricii a servit ca armă protectoare pentru eul fizic. Omul după ce s-a acomodat cu mediul se simte în siguranţă, se comportă natural, relaxat şi caută să cucerească noi teritorii. Tehnologia este un mediu perfect pentru timizi. Astfel că internetul reprezintă o modalitate la îndemână de a interacţiona cu ceilalţi. Orice tip de comunicare indirectă înlătură multe dintre barierele care îl inhibă pe timid. Pericolul este că tehnologia poate deveni un paravan după care se ascund cei ce se tem de relaţiile sociale directe.
Conştientizarea timidităţii s-a dezvoltat, sunt de actualitate numeroase cursuri pentru a scăpa de timiditate, iar principala ameninţare o constituie acum stânjeneala psihologică, starea oamenilor de a se simţi în încurcătură, blocaţi, neputincioşi. Fiecare individ posedă, într-o oarecare măsură, ceea ce se numeşte inhibiţie socială, iar o mică doză de timiditate este benefică pentru orice om; prea multă, însă, dăunează.
Cum să ne purtăm cu copii timizi?
Abordaţi dumneavoastră un model de comportament pe care aţi dori să-l urmeze şi copilul dumneavoastră. Important este să vă iubiţi copiii necondiţionat, aşa cum sunt ei, chiar şi timizi şi să acceptaţi că există şi o contribuţie genetică la această componentă a personalităţii.
Ajutaţi-l să-şi facă prieteni; copiii timizi caută să se joace mai degrabă cu copii mai mici decât ei.
Cereţi sfaturi de la profesori, consilieri şcolari, psihologi despre cum puteţi să-l ajutaţi pe copilul dumneavoastră în contextele sociale diferite (şcoală, grupul de prieteni de la bloc, etc).
Ajutaţi-l să-şi găsească activităţi potrivite vârstei, să se implice în activităţi extraşcolare.
Evitaţi certurile atunci cînd copilul este prezent; oferiţii siguranţă şi armonie în familie.
Evitaţi supraprotecția; lăsaţi copilul să facă faţă singur la provocări; încurajaţi-l să exploreze lucruri şi situaţii noi.
Arătați-i respect, înţelegere, disponibilitate; staţi de vorbă cu el despre sentimentele, stările de nervozitate, teamă pe care o are; depăşirea anxietăţii este un proces delicat; este nevoie de răbdare şi perseverenţă.
Încurajaţi-l ori de cîte ori este nevoie, mai ales în momentele în care se simte stânjenit sau după ce a fost „necăjit”.
Oferiţi-i un suport indirect, arătaţi-i şi spuneţi-i că sunteţi mândru de el.
Pregătiţi-vă copilul pentru noi experienţe, ajutaţi-l să pregătească activităţile care reprezintă pentru el situaţii noi şi cu mare încărcătură emoţională: cum să se comporte la o petrecere, cum să ceară informaţii.
În concluzie vă propun să fiţi sensibili la faptul că alte persoane nu pot fi atât de sigure pe ele, de încrezătoare, însă putem încerca să-i facem să se simtă bine în preajma noastră.
Numai bine tuturor!
Camelia Bolocan, psiholog-psihoterapeut adlerian, autonom
Specialist în psihoterapie şi consiliere psihologică pentru copii, adolescenţi şi părinţi
Telefon - 0745.356.801
psihologterapeutbv@gmail.com
