Mai zilele trecute “braşoveam” despre o chestiune pe care “gura târgului”o “mesteca” de zor şi un înalt pesedit braşovean o semiconfirma, cumva, cu jumătate de gură, mai în glumă, mai în serios, într-o discuţie neoficială: migrarea iminentă a lui Georgică la PSD dacă Geoană iese prezident. Acum, că fraudulos sau nu, a ieşit tot Băse’, prin târg a pornit deja o altă bârfă “parfumată” cu iz de credibiliate. Cică tocmai “ înaltul “ din partidul “roşu” s-ar gândi cum să se ducă cu un buchet de trei trandafiri la uşa portocaliilor lui Georgică şi să ceară oarece “viză” de şedere definitivă. Dar, cum trei trandafiri plus unu fac patru, iar florile cu număr par sunt destinate doar unor momente triste, noi credem că bârfa aceasta, insolentă, e doar un enunţ răutăcios lansat în eter de zvonacii lui Georgică. Că vorba aia, o bârfa spală pe alta şi, amândouă, obrazul. Obrazul subţire, nu-i aşa, care cu oarece se ţine.