Mai multe sindicate din Bucureşti cer convocarea unei sesiuni parlamentare extraordinare pentru găsirea unei soluţii rapide de revenire la normalitate, altfel solicită parlamentarilor din opoziţie să demisioneze din Parlamentul României, ameninţând că iau în calcul declanşarea grevei generale, scrie Mediafax. Uniunea Sindicală Sanitas Bucureşti (USSB), Sindicatul Salariaţilor din Învăţământ Bucureşti (SSIB), Sindicatul Independent al Salariaţilor din Învăţământ Sector 2 (SISI Sector 2) şi Sindicatul Învăţământ Sector 5 (SI Sector 5) consideră îndreptăţite manifestaţiile spontane care au avut loc în ultimele patru zile în oraşele României şi se solidarizează cu populaţia care protestează paşnic împotriva actualei clase politice, potrivit unui comunicat comun remis marţi de cele patru sindicate. Totodată, cele patru organizaţii sindicale condamnă orice formă de violenţă şi incitare la violenţă, cerând instituţiilor responsabile cu ordinea publică să respecte şi să apere dreptul fundamental al cetăţeanului de a sancţiona, prin proteste publice, "un Guvern incapabil şi un preşedinte cu manifestări dictatoriale". (A.M.)