Campania asta ar fi ca o ciorbă nesărată, dacă n-ar răsări din beciul minţii unora chestiuţe de rîsul bibilicilor. “Doamna Lenuţa”, paregzamplu, face eforturi sisifice de a poza în peizană, îmbrăcîndu-se “popular” şi lăsîndu-se îndelung ţucată pe uliţe prăfuite de romaşcani hirsuţi, între două şedinţe de Spa.
Roberta, pe de altă parte, îşi momeşte electorii mai înceţi la minte cu nişte calendare electorale în care apare smerită, pe post de Madona Vergina, neprihănită şi nevotată, de parcă ieri ar fi dat cu nasul în politichia asta mizeră. E un nou trend, presupun, din moment ce alegătorii nu mai sînt îmbiaţi anul ăsta cu găleţi, pungi cu mălai şi gumari, ci cu prezervative, chiloţi şi icoane!
Un melanj cam neortodox, care aminteşte mai degrabă de cîntăreaţa aia zărghită, care s-a costumat la un concert în, Doamne iartă-mă, călugăriţă sexy. Chiar aşa, n-ar fi mai cinstit pentru candidaţii cu porniri mistico-sexoase s-o facă pe Lady Gaga agent electoral? Sigur ar avea ceva fani la Bamboo!