Sari la conținut

Şofer beat la volan, acroşat de un autobuz RAT

Un braşovean de 41 de ani a încurcat circulaţia, ieri la amiază, după ce s-a urcat băut la volan, iar maşina sa a fost acroşată de un autobuz RAT. Accidentul s-a produs într-un sens giratoriu de pe Calea Bucureşti, la intersecţia cu străzile Saturn şi Poienelor. Braşoveanul conducea autoturismul pe str. Calea Bucuresti dinspre Dârste, pe banda a III de circulatie, a intrat în sensul giratoriu, circuland în interiorul acestuia, iar când a ajuns în dreptul str. Poienelor, nu s-a asigurat corespunzător la schimbarea direcţiei de mers. Când a dorit să efectueze viraj dreapta,  maşina sa a fost acroşată de către un autobuz RAT Braşov care circula în sensul giratoriu pe banda II.

Era băut. Ambii şoferi au fost testaţi cu etilotestul, dovedindu-se că şoferul imprundent consumase alcool, având o concentraţie de 0,75 mg/l alcool pur în aerul expirat. Şoferul autobuzului a avut  0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat.La câteva ore după accident, la spital s-a prezentat o femeie care a declarat că era pasageră în autobuz, iar în urma impactului a fost rănită şi a avut nevoie de îngrijiri.
„Recomandăm pe aceasta cale conducatorii auto să dea dovadă de atenţie şi disciplină în trafic şi totodată, să nu mai conducă autovehicule dacă au consumat băuturi alcoolice. Poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier atenţionează persoanele care nu deţin permis de conducere sau au suspendat dreptul de a conduce pe drumurile publice, că acest fapt constituie infracţiune la regimul circulaţiei şi vor fi traşi la răspundere dacă nu se conformează legii“, se  arată în comunicatul Poliţiei Braşov.

Comentarii

Ultimă oră