Cea de-a IX-a ediţie a „Festivalului internaţional de Operă, Operetă şi Balet“ se va încheia în acest week-end. Sâmbătă şi duminică, de la ora 18.30, la sala Operei, este programat spectacolul cu opereta „Liliacul“, de Johann Strauss. Marea surpriză a premierei va fi revenirea pe scena braşoveană, după 20 de ani, a sopranei Daniela Vlădescu, care va interpreta o melodie în actul al doilea al spectacolului.
„Revin cu mare drag pe scena unde am debutat şi de care mă leagă multe amintiri frumoase. Sunt foarte fericită că acest teatru a evoluat din toate punctele de vedere, am găsit aici un colectiv minunat, cu artişti foarte valoroşi. Sunt convinsă că acest spectacol va fi unul foarte reuşit şi apreciat de public. În acest spectacol o să interpretez «Cântecul Indian» din opereta «Rosemarie» de Rudolf Friml. Cred ca ultima oară am cântat aici prin anul 1992, „Sânge vienez”. Apoi, am fost chemată la sărbătoarea teatrului, când teatrul a împlinit 50 de ani. Îmi face mare plăcere!”, a declarat Daniela Vlădescu.
Astăzi, Daniela Vlădescu este directorul Teatrului de Operă, Operetă şi Balet „Oleg Danovschi“ din Constanţa. Soprana a trăit o poveste frumoasă de dragoste cu Nicu Ceauşescu prin anii"80. Citeste aici mai multe detalii (L.A.)