Sari la conținut

Semne bune anul are. La fileu!

Jucătoarele de tenis Irina-Camelia Begu (cap de serie numărul 8) şi Simona Halep vor fi adversare în turul doi al turneului WTA de la Hobart (Australia), dotat cu premii totale de 220.000. Simona Halep a trecut în primul tur de jucătoarea cehă Klara Zakopalova, scor 4-6, 6-2, 7-5, în timp ce Irina-Camelia Begu a învins-o pe britanica Elena Baltacha, scor 6-2, 7-5. Tot în turul doi a acces şi Sorana Cîrstea, care a învins-o pe Ksenia Pervak (Kazahstan, numărul 7), scor 6-2, 7-6 (8/6). În schimb, Monica Niculescu, favorita numărul 3, a fost învinsă de rusoaica Anna Chakvetadze, scor 6-0, 6-4. Pentru accederea în turul doi, Halep, Begu şi Cîrstea vor primi câte un cec de 2.950 de dolari şi 30 de puncte WTA.

„Varzi”, a luat Cupa

Căpitanul naţionalei de handbal feminin, Cristina Vărzaru, a câştigat, sâmbătă seara, Cupa Danemarcei, cu echipa sa de club, Viborg HK. În ultimul act al Nordea Cup, campioana Viborg HK a învins formaţia Team Esbjerg, cu 33-38 (14-15). Cristina Vărzaru a marcat 2 goluri, principalele marcatoare ale finalei fiind Jurack 8 goluri şi Fisker 6, pentru Viborg, respectiv Grigel 8 şi Wallen 6, pentru Team Esbjerg. Prin câştigarea Nordea Cup, Viborg va avea drept de joc în sezonul următor în Cupa Cupelor, dacă nu va evolua în Liga Campionilor în calitate de campioană a Danemarcei.

Match Andy Murray!

Tenismanul scoţian Andy Murray, numărul 4 în ierarhia ATP, a câştigat turneul de la Brisbane. Favorit numărul 1, Andy Murray a trecut în finală de ucraineanul Alexandr Dolgopolov (cap de serie numărul 3 şi 15 mondial) în două seturi, scor 6-1 6-3, după 65 de minute de joc. Pentru câştigarea turneului, Murray va primi 74.370 de dolari şi 250 de puncte. 22 de titluri a câştigat Andy Murray în toată cariera sa.

Aniversare tristă pentru Nicoliţă

Bănel Nicolițaă a trăit cel mai negru moment de la transferul în Franța în ziua în care a împlinit 27 de ani. Fostul fotbalist al Stelei a avut parte de o aniversare neagră, după ce Saint-Etienne Etienne a pierdut întâlnirea din 16-imile Cupei, la loviturile de departajare, în fața lui Bordeaux. Nicoliță a ratat o lovitură de pedeapsă, şutul său puternic nimerind bara transversală. Partida dintre Saint-Etienne şi Bordeaux, terminată cu scorul de 1-1 pe durata primelor 90 de minute, şi apoi în prelungiri, a fost cea mai spectaculoasă din această edi-ţie a Cupei Franței. Jussie a deschis scorul pentru Bordeaux în minutul 35, cu un şut din marginea careului, iar în prelungiri oaspeții au avut şansa majorării scorului. Portarul lui Saint-Etienne a apărat un penalty, iar apoi şi-a pus echipa în atac. Saint-Etienne a egalat în minutul 90+4 prin Guilavogui.

Conceição revine în România

Fostul tehnician al echipelor CFR Cluj şi FC Braşov, António Conceição (50 de ani), a acceptat un angajament la gruparea Astra Ploieşti, deoarece este vorba despre un proiect ambiţios. "Piaţa din România era deschisă şi aveam discuţii acolo de o lună şi jumătate. Datorită pauzei de campionat am înţeles, ambele părţi, că acesta era momentul ideal. Este un proiect ambiţios, care mi-a inspirat suficientă dorinţă de a accepta", a spus Conceição.  Portughezul a semnat un contract valabil un an şi jumătate cu gruparea prahoveană. Conceição îl înlocuieşte în funcţie pe Tibor Selymes.

Mutu inexistent, Torje pe bancă!

Adrian Mutu nu a avut parte de un cadou frumos, în runda cu  numărul 17 din Il Calcio. Guidolin s-a temut degeaba de Mutu! Briliantul nu a reuşit nimic notabil în meciul de la Udine, chiar de ziua lui. Singura şansă avută de român a fost ratată cu seninătate, iar gazdele şi-au făcut liniştite numărul. De partea cealaltă, Torje a fost uitat pe banca de rezerve, deşi Di Natale şi ai lui au condus spre final cu 4-1. Guidolin a facut rapid toate schimbările, dar „Messi de România" trebuie să mai aştepte. Rezultatele complete ale primei runde din 2012 din Italia sunt următoarele:
Siena – Lazio 4-0
Inter – Parma 5-0
Udinese – Cesena 4-1
Atalanta – Milan 0-2
Bologna – Catania 2-0
Cagliari-Genoa 3-0
Lecce – Juventus 0-1
Novara-Fiorentina 0-3
Roma – Chievo 2-0.

În România, de la vară ?

Eric de Oliveira, atacantul lui Karpaty Lvov, spune că îşi doreşte în continuare să revină în Liga 1, dar cel mai probabil acest lucru s-ar putea întâmpla în vară. "Mi-aş dori să ajung la o echipă mare din România, sunt sigur că, dacă am oportunitatea să ajung, o să dau maximum, să fiu iubit şi acolo cum am fost la Mediaş. Dar, deocamdată, sunt cu contract în Ucraina şi o să vedem, aştept oferte. Am avut nişte vorbe cu echipe din România", a spus Eric de Oliveira. Fostul atacant de la Gaz Metan Mediaş a explicat de ce se întoarce la Karpaty Lvov: "Ucrainenii nu m-au plătit, nu mi-au plătit jumătate din banii pe care trebuia să mi-i dea. Şi acordul a fost să mă întorc în Ucraina şi să îmi dea toţi banii, cealaltă jumătate acum".

Borcea vrea să renunţe!

Cristi Borcea a anunţat în direct la GSP TV că va renunţa la acţiunile de la Dinamo. ”Vreau să ies de la Dinamo. Cu domnul Badea voi cădea de acord fără probleme. S-a umplut paharul! Am fost şi anul trecut plecat şi s-a făcut o echipă pe 2 lei. Nu mai vreau să intru în dispute, vreau să vin în România şi să stau liniştit şi să mă ocup de afaceri. Cînd vin în ţară, închei conturile definitiv cu Dinamo! Săvulescu a învăţat prea repede şi vrea să conducă. Să dea Dumnezeu să fie şi el bazat. Eu cred că este puternic şi vrea să le arate tuturor asta. Am vorbit cu el despre 2-3 jucători pentru care să se mişte repede. Până luni (nr.astăzi), dacă nu îi avem, cred că îi pierdem. Am o datorie morală faţă de anumiţi jucători, de a le prelungi contractele: Marius Niculae, Dănciulescu, Kone, Rus, Moţi, Bălgrădean, Ţucudean... . Nu s-a întâmplat să ia Steaua jucători de la Dinamo. Eu am luat de la Steaua. I-am adus pe Dănciulescu, l-am deturnat pe Cătălin Munteanu. Dacă vor să îl ia pe Wesley, 900.000 îi scad din datoriile pe care le au la mine. Pentru că am promis că intrăm în cursă pentru el", a declarat aseară Cristi Borcea.

United, peste „cetăţeni” în Cupă!

Costel Pantilimon a fost titular în cel mai important meci al oraşului Manchester. Derby-ul dintre City şi United s-a disputat în Cupa Angliei (FA Cup), iar "Diavolii" s-au impus la limită, cu emoţii: 3-2. Trupa lui Ferguson a avut un avantaj solid la pauză, după "dubla" lui Rooney şi execuţia incredibilă a lui Welbeck. La niciunul dintre cele trei goluri Pantilimon nu a avut nicio vină, ba mai mult, românul a reuşit să se opună în primă fază penalty-ului executat de Rooney, la golul trei al lui United. Mai trebuie spus că Manchester United a avut doar patru şuturi pe poartă în primele 45 de minute, dar trei dintre ele au modificat tabela. De asemenea, e de precizat că din minutul 11 gazdele au jucat în inferioritate numerică, Kompany fiind eliminat. După pauză, "Cetăţenii" au revenit în meci, nu suficient însă pentru a duce meciul la rejucare. Kolarov şi Aguero au marcat, dar nu a fost de ajuns pentru a egala.

Comentarii

Ultimă oră