Chivu, încotro?
Presa din Italia anunţă că fundaşul român Cristi Chivu, aflat în ultimele luni de contract cu Inter, ar putea fi protagonistul unui transfer surpriză. Jurnaliştii din Peninsulă scriu despre un posibil interes pentru Chivu al celor de la Juventus, marii rivali ai Interului. "Jucătorul place, dar Juventus trebuie să înfrunte o concurenţă acerbă. Mult mai multe vom cunoaşte în lunile următoare", scrie site-ul tuttomercatoweb.com. Pe lângă Juventus, de serviciile apărătorului născut la Reşiţa mai sunt interesate Napoli, Manchester City, Ajax Amsterdam şi Paris Saint Germain. Cristi Chivu (31 de ani) joacă la Inter din 2007, când a fost adus de la AS Roma, cu 16 milioane de euro.
Londra bate deja un record!
Mai sunt mai bine de şase luni până la startul Olimpiadei de la Londra şi deja s-a bătut un record. Operatorul telecom O2 va asigura la Jocurile Olimpice organizate de capitala Angliei cea mai mare zonă wi-fi gratuită din Europa, potrivit datelor oferite de organizatori semnalul urmînd să acopere două cartiere lodoneze. Potrivit unui comunicat de presă al companiei O2, operaţiunea, care nu îi va costa nimic pe contribuabilii britanici, este cu atât mai importantă cu cât organizatorii aşteaptă un număr record de turişti la Londra în perioada Jocurilor Olimpice de vară. Jocurile Olimpice de la Londra se vor desfăşura anul acesta între 27 iulie şi 12 august.
Scandal în Israel!
Furtună la cel mai înalt nivel în fotbalul israelian. Preşedintele federaţiei de la Tel Aviv, Avi Luzon, este suspectat că s-a implicat în trucarea de meciuri, fiind cercetat de Unitatea antifraudă a poliţiei. Luzon a fost lăsat deocamdată în libertate, însă a primit interdicţia de a părăsi ţara, cu efect imediat. Mass-media israeliană susţine că şi alţi oficiali ai federaţiei sunt cercetaţi, alături de mai mulţi fotbalişti, antrenori şi arbitri, toţi suspectaţi de aranjamente în prima ligă.
„Mitică”, împăciuitorul....
Preşedintele LPF, Dumitru Dragomir, şi-a exprimat disponibilitatea de a-i reconcilia pe acţionarii "cîinilor", Cristi Borcea şi Dragoş Săvulescu, aflaţi "la cuţite" din cauza situaţiei transferurilor la gruparea alb-roşie. "Borcea nu iese din nici un acţionariat, se identifică în ultimii 20 de ani cu Dinamo. Badea nu are nevoie să şi-l facă pe Borcea duşman. Ar fi deranj mare, Badea ar pierde atâţia bani, că nu s-ar recupera nici în 20 de ani. Dacă ar fi să fac o recomandare, i-aş linişti imediat pe Borcea şi Săvulescu, sunt doi teribilişti, amândoi sunt ai dracu". Borcea este indispensabil pentru Dinamo. A băgat milioane de euro, cine îi dă aceşti bani înapoi? Dacă va fi mai grav, îi împac eu pe Borcea şi Săvulescu. Numai animalele nu se împacă", a spus Dumitru Dragomir.
S-au reunit şi steliştii!
Steaua s-a reunit ieri dimineaţă la Mogoşoaia. La primul antrenament al anului au fost prezente toate cele 5 achiziţii din această iarnă: Dănănae, Chiricheş, Pîrvulescu, Chipciu şi Machado. Au lipsit de la reunire Brandan, Tatu şi Geraldo. Argentinianul are o problemă personală şi a fost învoit câteva zile, în timp ce Tatu şi Geraldo vor ajunge cel mai târziu mâine în Bucureşti. Jucătorii antrenaţi de Ilie Stan au efectuat doar mişcări de stretching şi alergări uşoare. Formaţia roş-albastră va efectua în această iarnă două cantonamente: în Poiana Braşov între 12 şi 21 ianuarie) şi în Antalya, în perioada 24 ianuarie - 9 februarie.
Dulgheru, mai departe!
Alexandra Dulgheru nu a avut deloc emoţii în debutul turneului de la Sydney, dotat cu premii de 637.000 de dolari. Tenismena română a păşit în turul secund după ce a învins-o clar (6-1, 6-1) pe suedeza Sofia Arvidsson. 8.800 de dolari şi 60 de puncte WTA a primit Alexandra pentru victoria cu Sofia Arvidsson. În turul secund, Dulgheru (22 de ani) se va confrunta cu cehoaica Petra Kvitova.