În 14 august, a fost publicată în Monitorul Oficial, Hotărârea Guvernului nr. 902/2024, prin care se aprobă noua stemă a Brașovului. Muncipalitatea a menținut stema de peste 600 de ani, coroana care are ca bază un trunchi cu rădăcini.
Conform HG 902/2024, stema Brașovului se compune dintr-un: „Scut de azur în care se află o coroană de aur, cu cinci vârfuri vizibile, din care se ridică central și în lateral câte un fleuron. Din coroană coboară un trunchi rădăcinos de argint cu 13 vârfuri. Scutul este timbrat de o coroană murală de argint, cu șapte turnuri crenelate.“
Noua stemă poate fi utilizată pe firmele, sigiliile și documentele oficiale ale administrației publice. De asemenea, stema va putea fi regăsită și pe indicatoarele care marchează intrarea în localitate, precum și pe frontispiciile clădirilor autorităților publice locale, alături de stema națională, conform reglementărilor legale.
Surse: Monitorul Expres, News BV