Aţi zis că suntem naşpa când cârcoteam că Georgică e disperat că nu mai are ce panglici să taie. Ultima, o amârătă de panglicuţă, a forfecat-o acum vreo lună şi jumătate, la inaugurarea unei creşe la care i-a târât pe unii din media, ştiţi voi care, de trei ori. Odată, când s-a făcut organizarea de şantier, a doua oară, când se lucra, şi, în final, la inaugurare. De atunci, secetă mare...
Şi uite aşa a ajuns „Supremul” să se lipească acum, ca să-l mai vadă electoratul la tv-ul lui şi prin ziarele scripcariene, de o ştafetă ciclistică de promovare a mersului pe două roţi, care a ajuns şi la Braşov. S-a pus, cocoş, în fruntea coloanei pe care a şi condus-o. Demonstraţia a avut loc pe bucăţica de pistă din faţa Primăriei şi nu pe trotuarale din unele cartiere, unde s-au tras, chipurile, nişte dungi care se vor a fi piste de biciclişti. Că nu se riscă el pe acolo pe unde un contribuabil nervos poate să-i arunce sub roţi o mână de cuie. Iar la final a promis că va stimula mersul pe bicicletă la Braşov. Că doar nu-l doare gura!
După care s-a urcat în maşină şi dus a fost.