Sari la conținut
strada-lunga-sute-de-ani-de-istorie

Strada Lungă asigura şi asigură accesul dinspre Nord-Vest spre Cetate. Este atestată documentar încă de la realizarea primei clădiri a Braşovului, respectiv secolul al XIII-lea, Biserica Bartolomeu.
Pentru a intra în Cetate dinspre Nord, era folosită Poarta cu Bastion de la Uliţa Vămii, menţionată în premieră la 1521; în 1835, aceasta a fost demolată, ridicându-se o nouă poartă în stil ­renascentist, numită „Poarta Vămii”.
Lungimea străzii este de 2.420 metri, numele venind ca o consecinţă a traseului şi lungimii aferente, însă în perioada dominaţiei sovietice, numele străzii Lungi a fost schimbat în strada Voroşilov, revenind la vechea denumire începând din anii ’60.
În perioada 1890–1900 se fac primele planuri de sistematizare pentru o urbe modernă, drept pentru care apar primele reţele de apă şi canalizare.
În 1910 se execută o canalizare de suprafaţă, acoperită cu scândură groasă de stejar, specifică epocii, prima dată pe strada Porţii – actuala stradă a ­Mureşenilor, continuând pe strada Lungă după 1920.
Odată cu evoluţia şi modernizarea reţelelor tehnico-edilitare, strada Lungă a fost pavată în perioada interbelică cu calupuri, apoi în 1979, după o nouă reabilitare, a fost modernizată şi asfaltată odată cu desfiinţarea canalului deschis de pe strada De Mijloc.

Comentarii

Ultimă oră