Zilele astea am remarcat o chestie care devine din ce în ce mai supărătoare: abuzul
de „medieval” prin Braşov. Chiar în acest weekend a fost un festival medieval la Braşov, care este, dacă e să ne luăm după organizatori, primul dintr-o lungă serie de festivaluri de acest gen pe tot parcursul României. Cred că expresia folosită era „acest festival inaugurează sezonul festivalurilor medievale”.
Oamenii sunt nişte simpatici, umblă îmbrăcaţi în costume de cavaleri, se bat cu săbiile, au nume de cavaleri („Andrei de Transilvania”, „Cristian din Torzburg zis şi Pribeagul” ) şi maimuţăresc fericiţi poveşti medievale. Pentru că ideea de cavalerism medieval pe care o ştiu ei e una din poveşti şi literatură, prea puţin din realitate. Asta e ca şi cum peste 500 de ani urmaşii noştri ar încerca să refacă spiritul acestor vremuri folosindu-se de cărţile Sandrei Brown.
Problema nu este la cavalerii care se distrează prin cetate, ei sunt inofensivi şi, cum spuneam, cumva simpatici.
Adevărata problemă e că cei care au putere de decizie prin oraşul ăsta nu prea cunosc ce înseamnă medieval. Anul acesta s-a anunţat un proiect de refacere a Pieţii Unirii astfel încât să aibă un aspect medieval. Serios? De ce ar încerca cineva să redeseneze medieval o piaţă care e străjuită, preponderent, de clădiri de secolul XIX? Biserica Sf. Nicolae ar fi din vremuri medievale, dar nici ea nu şi-a păstrat aspectul din acele vremuri, suferind mai multe modificări.
Suntem obsedaţi de medieval, cel puţin în Transilvania, pentru că trăim cu impresia că ălea au fost vremurile bune. Aia ne lega de Europa, eram şi noi medievali – în rând cu lumea. Citeste mai multe aici
de Ovidiu Eftimie