Presa a inventat o chestie, reluată incontinent de cîteva zile, în buclă. Mai ales pe televiziunile de ştiri: super-imunitatea parlamentarilor. O tîmpenie. O găselniţă şchioapă. Orice deputat sau senator poate fi urmărit penal, judecat şi condamnat, oricînd, fără acordul camerei din care face parte. Iar votul în legislativ se dă, la cererea parchetului, doar pentru arestare. Atît. Chestie care se poate discuta, dacă e bine ori ba (personal, cred că trebuie menţinută imunitatea, sub această formă).
Restul e moară de molfăit vorbe degeaba. Măi, colegilor din media. Singurul om din ţărişoară care beneficiază de super-imunitate e cel pe care Angela Merkel l-a repus vara trecută în jilţul de la Cotroceni. A spus-o, cu subiect şi predicat, şi sluga lui credincioasă din fruntea procurorilor, Daniel Morar. Aşadar şi prin urmare, dacă nu comite un act de înaltă trădare, preşedintele poate să facă orice-i trece pe sub chelie. Dacă vrea, poate să ude şi canapeaua.
Iar dacă se enervează într-o seară, după ce se drege cu oarece tărie single malt, se poate sui la volanul Loganului din dotarea SPP şi să dea buzna la “Sinteza zilei”. Iar acolo, în direct, să-i dea un cap în gură lui Gâdea (nu că n-ar merita-o cîteodată omul lui Voiculescu!). Treaba e că n-ar păţi nimica-nimicuţa. Pricepeţi, măi gorobeţilor? Preşedintele nu poate fi urmărit penal, ca un Zgonea oarecare. Cel puţin pînă i se gată mandatul. Asta se numeşte super-imunitate, bre!
