Ultimele meciuri din prima etapă a grupelor Campionatului European au adus două surprize. Favoritele Austria și Portugalia s-au împiedicat, astfel că grupa devine una extrem de interesantă. În primul meci, reprezentativa Ungariei a învins cu scorul de 2-0 formația Austriei. Ambele goluri au fost înscrise în repriza secundă, de Adam Szalai (min.62) și Zoltan Stieber (min.87). În cel de-al doilea meci al zilei selecționatele Portugaliei și Islandei au terminat la egalitate, 1-1 (1-0), într-o partidă din cadrul Grupei F a Campionatului European de fotbal disputată pe stadionul „Geoffroy Guichard" din Saint-Etienne. Portughezii au deschis scorul în minutul 32, prin Nani, însă islandezii au restabilit egalitatea în repriza secundă, prin Birkir Bjarnason (min.50).
Astăzi începe etapa a doua a grupelor Euro 2016. De la ora 16.00 se joacă Rusia – Slovacia, un meci din grupa B a competiției. De la ora 19.00, intră în scenă tricolorii lui Anghel Iordănescu, România urmând să joace împotriva Elveției, iar de la ora 22.00 se dispută ultimul meci al zilei între Franța și Albania.